LEGEA COMPOSTULUI: ARDEREA FRUNZELOR VA FI INTERZISĂ DE LUNA VIITOARE!

0
1975

Conform Legii compostului, adoptată anul trecut de către Parlament și  care intră în vigoare începând cu 20 februarie 2021, arderea frunzelor este interzisă din acest an, iar cei care încalcă noua legislaţie vor suporta amenzi usturătoare care pot ajunge la 20.000 de lei în cazul persoanelor juridice.

Legea Compostului menționează clar acum că frunzele şi alte resturi vegetale trebuie colectate selectiv. Prin acest act normativ se impune selectarea selectivă ,,a deşeurilor nepericuloase compostabile, prin reciclarea/valorificarea acestora folosind opţiunea de compostare/digestie anaerobăr în vederea protejării sănătăţii umane şi a mediuluiînconjurător”.

Prevederile legii fac ca arderea frunzelor şi a altor resturi vegetale să devină o contravenţie care se pedepseşte prin lege cu amendă cu amendă de la 400 lei la 800 lei, pentru persoanele fizice, şi de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele juridice. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul împuternicit din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 4 =