CÂȚI BUZOIENI AU APELAT LA AVOCATUL POPORULUI, ÎN 2020?

0
1329
Sursa foto: Arhivă

La nivelul județului Buzău, bilanțul activității reprezentantului Avocatului Poporului prin Biroul Teritorial Ploieşti, pe anul 2020, arată că 25 de buzoieni s-au prezentat în audienţă. În perioada respectivă, aceştia au înaintat 40 petiţii, iar 134 de buzoieni au apelat telefonic la serviciul Avocatului Poporului. Pe durata anului 2020 au existat 24 de sesizări din oficiu, care au vizat încălcări privind dreptul la viață, la integritate fizică și psihică, dreptul la ocrotirea sănătății, dreptul la învățătură, protecția copiilor și a tinerilor, nivelul de trai și protecția persoanelor cu handicap din Constituția României, republicată. Acestea au stat la baza efectuării unor anchete sau a unor demersuri scrise.

Astfel, au fost sesizate întârzieri în distribuirea tabletelor pentru elevii din județul Buzău; dificultățile întâmpinate la nivelul comunei Cislău, județul Buzău în monitorizarea persoanelor pentru care se impunea măsura izolării la domiciliu; plasarea în carantină a unui cartier din municipiul Buzău, pentru verificarea modului în care erau asigurate serviciile de utilitate publică în domeniile energetic, sănătate (existența farmaciilor și accesul la medicamentele necesare), alimentație, alimentare cu apă, comunicații, transporturi; dificultățile întâmpinate de unii salariați buzoieni aflați în șomaj tehnic care nu puteau beneficia de servicii medicale întrucât au pierdut calitatea de asigurat în Sistemul Informatic Unic Integrat – SIUI, deși angajatorii au virat sumele aferente contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate și condițiile improprii în care erau consultați pacienții suspecți de Covid 19 în cortul de triaj al Spitalului Județean de Urgență Buzău.

În 2020, au fost întreprinse demersuri scrise și către direcțiile generale de asistență socială din cele 3 județe aflate în competența teritorială a biroului, respectiv Prahova, Buzău și Dâmbovița ca urmare a declarării stării de urgență și a măsurilor de distanțare fizică impuse, pentru protecția persoanelor vulnerabile din comunități (copii, persoane cu handicap, vârstnici, persoane aflate în autoizolare etc.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 2 =