DR. DANIEL COSTACHE, MANAGERUL MUZEULUI JUDEȚEAN BUZĂU: „TREBUIE SĂ MAI APĂSĂM UN PIC ,,ACCELERAȚIA” VREO 10-15 ANI, CA SĂ AJUNGEM LA MODUL DE A FI UN MUZEU CARE SĂ TRĂIASCĂ DOAR PRIN NUME”

0
74

Deși 2020, marcat de pandemie, a dat peste cap planurile instituțiilor culturale din țară, iată că Muzeul Județean Buzău a reușit să se reinventeze și să ofere publicului larg, în mare perte prin intermediul internetului, o serie de activități ce a atras tot mai mulți vizitatori virtuali. Dacă lucrurile vor merge pe făgașul normal, pentru acest an, instituția buzoiană a pregătit o serie de activități, unele în premieră, care cu siguranță că o vor face și mai cunoscută pe plan național și chiar internațional. Și, dacă ar fi să facem un clasament, prin prisma activităților și, de ce nu, a valorii patrimoniale, instituția buzoiană s-ar plasa printre primele 10 muzee din țară. Mai multe însă despre agenda culturală a Muzeului Județean Buzău veți afla într-un interviu oferit de la managerul instituției dr. Daniel Costache:

Reporter: Am început un nou an, care speram să fie cu mult mai bun pentru noi toți, decât cel ce a trecut. Dacă ar fi să tragem linie, care au fost cele mai mari provocări pentru Muzeul Județean, în 2020?

Dr. Daniel Costache: Bună întrebare…În general, pentru instituția Muzeului Județean Buzău, provocările anului 2020 s-au confundat cu provocările societății. Este vorba despre toată situația generată de pandemia Sars Cov-2, cu anumite lucruri specifice pentru instituția muzeală, grija față de patrimoniu, față de angajați și nu în ultimul rând, grija față de vizitatori. Aici mă refer la perioadele cât instituția a fost deschisă programului cu publicul, pentru că noi, în realitate, ca instituție nu am fost închiși nicio zi. Să nu uităm că începând cu 12 martie, până pe 2 iunie, totul a fost pe ,,stand-by”, în ceea ce privește programul cu publicul. A fost o provocare setul de norme și proceduri pentru a trece prin noua situație. Sper să nu fie într-un ceas rău pentru că încă nu am trecut de această situație. Suntem o instituție care nu am intrat în zona focarelor de COVID și nu a avut de suferit nici patrimoniul pentru că vă aduceți aminte discuțiile pe care le aveam în prima parte a anului 2020, referitoare la introducerea substanțelor biocide cu rol de dezinfectare în colecțiile muzeului. Într-un final am reușit să gestionăm situația, din acest punct de vedere.  

Rep.: Dacă ar fi să facem un clasament, prin prisma activităților și, de ce nu, a valorii patrimoniale, pe ce loc aţi plasa muzeul în topul celor din țară?

D.C.: Greu de zis.

  1. Uitați-vă că una dintre învățămintele anului 2020 a fost următoarea: lipsa evenimentelor majore organizate de Muzeul Județean, și acest lucru, a făcut ca numărul vizitatorilor să scadă.   
  2. Am spus mereu că sunt muzee care trăiesc pur și simplu prin numele pe care îl au. Sunt muzee care trebuie să organizeze evenimente, trebuie să inventeze, să reinventeze și să fie mereu cu piciorul pe accelerație ca să aibă vizibilitate – și aici suntem noi -, și … sunt muzee, categroia a treia.

Pot fi acuzat de subiectivitate dar, cred că liniștit ne putem clasa în primele 10 muzee din România. Mereu le-am spus colegilor mei,că trebuie să mai apăsăm un pic ,,accelerația” vreo 10-15 ani, ca să ajungem la modul de a fi un muzeu care să trăiască doar prin nume.  

 Rep.: Ce aveți pregătit pentru a sărbători Ziua Culturii Naționale? Dar pentru 24 Ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române?

D.C.: Pentru 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, evident, există un program care va cuprinde, așa cum ne-am obișnuit publicul, prezentarea unui bilanț al activităților Muzeului Județean în 2020, dar și prezentarea ofertei culturale, educative a instituției pentru anul 2021. De asemenea, va exista o lansare de carte științifică, pe care Muzeul Județean o publică și vom avea și un invitat printre noi, pe data de 15 ianuarie. Este vorba despre domnul Semcovici (n.red. arhivist drd. Laurenţiu Semcovici) cel care semnează o carte extrem de interesantă pentru județul nostru, documente din perioada Constantin Brâncoveanu privind Buzău și Râmnicu Sărat, multe fiind inedite. Apoi, va urma vernisajul expoziției ,,Descoperiri arheologice recente pe teritoriul județului Buzău”, în cadrul căreia vor fi prezentate publicului larg artefacte descoperite de către arheologii muzeului pe teritoriul județului Buzău. Expoziția va putea fi vizitată până în luna ianuarie a anului 2022.

          Pentru 24 ianuarie, vă dați seama că evenimentul ,,Hai să dăm mână cu mână la Muzeul Județean” nu mai poate fi făcut în actualele condiții epidemiologice. Ar fi o problemă mare să vină, așa cum au făcut în fiecare an și ne este dor de acest lucru, 1500-2000 de oameni în curtea muzeului și să danseze Hora Unirii. Anul acesta, 24 ianuarie va fi un moment pe care îl vom marca doar în mediul on-line.

Rep.: Vor mai fi deschise în acest an șantiere arheologice?

D.C.:  În anul 2020, în această zonă cred că am avut de suferit cel mai mult din punct de vedere al cercetării de teren. Ținând cont de normele impuse  vis-à-vis de împiedicarea răspândirii noului Coronavirus, programul de cercetări sistematice al Muzeului Județean Buzău a fost suspendat pentru un an. Și asta pentru că, pe un șantier arheologic este nu greu, ci imposibil să respecți toate acele norme: de distanțare, de atingere cât mai rară a suprafețelor comune … Așa ceva nu se poate. Din acest motiv, am luat decizia ca în 2020 să sistăm cercetările sistematice. De aceea nu s-a mai deschis niciun șantier. Pentru anul 2021, în contextul în care luminița de la capătul tunelului devine din ce în ce mai mare, ne propunem să reluăm programul de cercetări arheologice sistematice, în principal pe șantiere de tradiție ale Muzeului Județean Buzău. Să nu vă mai spun că, în anul 2020, am ratat și o colaborare cu un Institut de Cercetări din Polonia pentru șantierul de la Gruiul Dării. Sperăm să putem să reluăm și dacă va fi permis acest lucru, pentru că asta ne propusesem anul trecut ca o serie de la 11-15 studenți polonezi să vină la Buzău și să facă săpături pe șantierele de la Gruiul Dării. N-a fost posibil. Sperăm să putem să facem și în 2021. Poate fi considerată o premieră, pentru că pentru noi este esențială colaborarea cu instituții din afara țării, în ceea ce privește cercetarea științifică, pe de o parte, pentru experiența acumulată în interesul cercetării, iar pe de altă parte, pentru valorificarea comună și sub alte forme a rezultatelor cercetărilor arheologice.   

 Rep.: De când ar urma să redeschideți aceste șantiere?

D.C.: Dacă totul este în regulă, perioada de șantier ar trebui să debuteze în prima parte a lunii iunie. De tradiție, șantierului de la Pietroasa Mică – Gruiul Dării îi vine rândul – dacă pot să spun așa – undeva în luna august. Sper să reușim.

 Rep.: Am o curiozitate: Cum ar putea ajunge la Buzău un star de la Hollywood la invitaţia Muzeului Judeţean?

D.C.: În anul 2020, noi am deschis o linie de colaborare și dialog cu Art Expo din Franța, cu familia Kesauri, deținătoarea unei colecții de artă impresionante,, concretizată într-o expoziție pe care dumneavoastră, presa, ați numit-o ,,evenimentul anului la Buzău”. Este vorba despre expoziția intitulată ,,Unexpected Dali”. Una dintre alte colecții deținute de familia Kesaurise compune din lucrări ale unor artiști, astăzi mult mai cunoscuți pentru rolurile interpretate în filme celebre, decât pentru viața lor de pictori, să spunem. Puțină lume știe că mulți dintre actorii care ne-au încântat copilăria au urmat școli în domeniu și sunt cotați ca artiști, pictori profesioniști. Pentru prima parte a anului 2021, avem în vedere, – acum discuțiile sunt destul de avansate cu ei -, să aducem la Buzău, acea expoziție care s-ar compune din circa 80 de lucrări. Dacă timpul ne va permite, suntem în discuții pentru a aduce cel puțin unul dintre artiștii care au semnat astfel de lucrări în timpul tinereții, la vernisajul și deschiderea acestei expoziții.Ținând cont de succesul pe care l-a avut ,,Unexpected Dali”(care mai poate fi vizitată până pe data de 28 februarie, când ea va fi închisă) suntem convinși de faptul că astfel de evenimente de anvergură vor prinde în continuare și vor da publicului buzoian, și nu numai, ocazia de a se bucura de artă de calibru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here