PESTE 8125 DE PERSOANE AJUTATE DE ECHIPAJELE SMURD BUZĂU, ÎN 2020

0
114

Aproape 7000 de misiuni, cu o medie de 19 intervenții pe zi. Circa 900 dintre acestea au fost cazuri de transport persoane suspecte/confirmate cu COVID. Este bilanțul activității echipajelor din cadrul S SMURD pe 2020, prezentat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău. Potrivit acestuia, anul trecut, paramedicii buzoieni au intervenit în 6938 cazuri medicale, acordând ajutor medical de urgență pentru 8128 persoane. Dintre acestea 7470 au fost adulți și 658 copii. Pe parcursul anului 2020, timpul mediu de răspuns al echipajelor SMURD Buzău a fost de 13 minute.

Conform datelor ISU Buzău, aproape jumătate dintre intervențiile salvatorilor au constat în acordarea de ajutor medical de urgență unor pacienți cu diferite afecțiuni (3.246 de misiuni de acest gen). În 945 (13,62%) de cazuri s-a intervenit pentru acordarea de ajutor medical unor persoane care suferiseră traumatisme, iar intervențiile în cazul pacienților cu afecțiuni cardiace au deținut o pondere de 7,43%, (516 misiuni).

Tot anul trecut, paramedicii au resuscitat 89 de pacienți intrați în stop cardio-respirator și au intervenit la 167 de accidente de circulație pentru descarcerarea și acordarea de prim-ajutor victimelor. De asemenea, paramedicii buzoieni au fost prezenți la 36 de evenimente publice și la alte 38 de evenimente la care ar fi fost posibil să aibă loc o situație de urgență, pentru a asigura prevenția și a fi acolo în eventualitatea în care ar fi fost nevoie de ei.

Anul 2020 a reprezentat o nouă provocare pentru echipajele SMURD, care s-au ocupat și de transportul pacienților confirmați sau suspecți de Covid-19. Astfel, au fost efectuate 893 de astfel de misiuni, reprezentând 12,87% din totalul intervențiilor. SMURD Buzău a fost înființat în februarie 2008, iar punctul din Râmnicu Sarat, în septembrie 2009. Au urmat punctele de lucru din Pietroasele, Beceni, Padina și Stația de Pompieri Mărunțișu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here