ANAF TRIMITE SCRISORI CONTRIBUABILILOR CU DATORII

0
519

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) desfășoară o amplă campanie de informare a contribuabililor cu privire la măsurile fiscale a căror aplicabilitate a fost prelungită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020. În acest sens, ANAF trimite scrisori către contribuabilii care înregistrează obligații fiscale restante, pentru a le fi prezentate facilitățile fiscale, precum și condițiile de îndeplinit pentru accesarea acestora. Până acum, cea mai accesată facilitate fiscală a fost eșalonarea la plată în formă simplificată, contribuabilii depunând peste 31.000 de cereri.

Pentru acordarea eșalonării la plată în formă simplificată și a anulării obligațiilor de plată accesorii, cererile pot fi depuse până la data de 31 martie 2021, inclusiv. Înființarea măsurilor de executare silită, inclusiv cea prin poprire bancară, se efectuează după realizarea operațiunilor de distribuire a sumelor încasate și de stingere a obligațiilor fiscale. Astfel, în această perioadă, respectiv de la data încetării măsurilor fiscale (28 decembrie 2020) până în prezent, organele fiscale au efectuat în evidențele fiscale operațiunile anterior menționate.

În ceea ce privește reluarea măsurilor de executare silită prin poprire bancară, pentru adresele de înființare comunicate de către organele fiscale înainte de intrarea în vigoare a prevederilor art. VII alin.(3) teza a doua din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare, acestea au fost continuate de către instituțiile de credit, prin efectul legii, nefiind necesară transmiterea unor adrese din partea organelor fiscale. Pentru detalii referitoare la facilitățile fiscale, contribuabilii pot consulta materialele informative publicate pe site-ul instituțional la acest link: Facilitati fiscale”. Tipurile de facilități fiscale ce pot fi accesate pentru conformarea la plata obligațiilor fiscale sunt:

  • Eșalonarea la plată simplificată;
  • Eșalonarea la plată a obligațiilor;
  • Anularea obligațiilor de plată accesorii;
  • Restructurarea obligațiilor bugetare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 3 =