SONDAJ: PESTE JUMĂTATE DINTRE COPII VOR REDESCHIDEREA ŞCOLILOR

0
454

Un sondaj de opinie on-line derulat de Organizaţia Salvaţi Copiii pe parcursul lunii decembrie 2020, arată că trei sferturi dintre profesori şi părinţi şi peste jumătate dintre copii consideră necesară redeschiderea şcolilor, scrie Agerpres. Sondajul a fost realizat în perioada 7 – 30 decembrie, pe un eşantion neprobabilistic format din 8.193 de respondenţi, dintre care 5.811 de elevi, 1.734 de părinţi şi 648 de cadre didactice. Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei, cei mai mulţi dintre părinţi (78,4%) şi profesori (73,1%) consideră că elevii trebuie să revină cât mai curând în băncile şcolii, fiind nevoie de o regândire a programei şcolare (80,9%) şi de măsuri de educaţie remedială (43,7%).

În ceea ce-i priveşte pe copii, 56,8% dintre ei se declară în favoarea redeschiderii şcolilor, arată cercetarea Salvaţi Copiii. Mai puţin de un sfert (23,5%) dintre copii, 12,7% dintre părinţi şi 14,2% dintre profesori preferă ca şcoala să fie menţinută online, iar restul celor chestionaţi se declară nehotărâţi. Totodată, 83,5% dintre respondenţi consideră că asigurarea condiţiilor igienico-sanitare este o condiţie necesară pentru deschiderea şcolilor, 69,8% au spus că este nevoie de asistenţă medicală în toate şcolile, 59,3% dintre cei intervievaţi vor să fie luate măsuri pentru evitarea aglomeraţiei în jurul şcolilor, 45,3% cred că este necesară reducerea numărului de elevi din clase, iar 44,8% consideră că este nevoie de transport sigur către şi dinspre şcoală.

Mai mult de trei sferturi dintre cei chestionaţi (80,9%) consideră utilă revizuirea programei şcolare, cu accent pe materia esenţială, 43,7% au spus că sunt necesare intervenţii de sprijin pentru cei care nu au reuşit să participe real la educaţia online, iar 10,2% s-au pronunţat pentru prelungirea duratei cursurilor în acest an şcolar. Pentru elevii mai mari (învăţământ secundar sau liceal), revenirea lor în spaţiul şcolar trebuie să constituie o prioritate, mai ales în localităţile mai puţin afectate de pandemie şi în şcolile unde numărul redus de elevi permite distanţarea fizică de cel puţin 1,5 m între elevi, consideră Salvaţi Copiii. În opinia organizaţiei, devine crucială extinderea progresivă a programelor de tip „Şcoală după şcoală”, cu un program de la 8,00 la 16,00/17,00 şi o masă caldă. Conform sursei citate, o măsură imediată ar trebui să o constituie asigurarea transportului şcolar, nu doar în mediul rural, ci şi în cel urban, prin achiziţionarea de microbuze şcolare şi angajarea de şoferi, folosind modelul transportului clienţilor marilor reţele de magazine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 1 =