DE SĂPTĂMÂNA VIITOARE, DIN NOU LA CURSURI ON-LINE

0
453

Luni, 11 ianuarie, se încheie vacanța de iarnă, dar asta nu înseamnă că elevii se vor întoarce în clase. Din contră, aceștia vor reveni la cursuri on-line. În acest sens, Guvernul a adoptat, recent, în ședință, Ordonanța de Urgență  prin care învățământul on-line se prelungește până pe 8 februarie, cand începe semestrul al doilea. Responsabilii din educație vor lua o decizie în privinţa şcolilor abia în a doua jumătate a lunii ianuarie, în funcţie de doi parametri: rata de infectare cu Sars Cov 2, după vacanța de iarnă, și disponibilitatea personalului din învățământ de a se vaccina împotriva coronavirusului.

Între timp, în toată ţara, sunt sute de mii de copii care au ratat un an de şcoală pentru că nu au acces la tehnologie. Până pe 11 ianuarie, şcolile trebuie să trimită numărul elevilor care au rămas în urmă cu materia pentru că nu au avut acces la internet şi nu li se pot încheia mediile pentru că au fost rupţi de şcoală şi nu au note. Dacă şcolile vor rămâne totuşi închise, cei din minister analizează o evaluare flexibilă a elevilor. Ar putea însemna o reducere a numărului de materii şi notarea pe baza unor noi criterii.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a mai spus că, în privința redeschiderii fizice a școlilor  sunt câteva  scenarii analizate, cum ar fi  reîntoarcerea la școală cu prioritate a elevilor de grădiniță și a celor din învățământul primar, dar și a celor care susțin examene naționale, redeschiderea școlilor doar în zonele unde rata de infectare este mai scăzută, iar, în cel mai fericit caz, redeschiderea tuturor școlilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 61 = 67