CEREMONIE PE TIMP DE PANDEMIE, LA BUZĂU

0
460

Au trecut 31 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.  Momentul a fost marcat la Buzău printr-o ceremonie militară și religioasă de comemorare a eroilor martiri căzuți atunci. La eveniment au participat rude ale celor morți, membri ai asociațiilor revoluționarilor din Buzău, reprezentanți ai Armatei, ai autorităților locale, dar și subsecretarul de stat din cadrul MAI, Claudia Benchescu. Ceremonia a avut loc în Piața Dacia, la ,,Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989”. Manifestarea s-a ținut într-un cadru restrâns, având în vedere condițiile impuse de pandemie.

Liderii revoluționarilor buzoieni consideră că sacrificiul martirilor din decembrie 1989 nu a avut efectul scontat. La Monumentul ridicat în fața Palatului Comunal din Buzău au fost depuse coroane de flori și candele. Față de alți ani, după depunerea coroanelor şi a jerbelor de flori la ,,Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989”, garda de onoare nu a mai defilat în faţa asistenţei, și așa destul de redusă. Cei prezenți la eveniment cred că după 31 de ani de la evenimentele din `89, deși viața oamenilor nu prea s-a schimbat în bine, România se află totuși pe un ,,sens unic spre dezvoltare”.

În evenimentele din decembrie 1989, 47 de buzoieni și-au pierdut viața, numele lor fiind trecute pe placa ,,Monumentului Eroilor Martiri” din Piața Dacia. 25 dintre aceştia au murit pe raza judeţului Buzău iar ceilalţi 22, în Bucureşti, Braşov, Hunedoara, Târgovişte şi Timişoara. Cinci buzoieni au murit în Palatul Comunal, fiind împușcați de către un ofițer de armată, Gheorghe Olteanu, singurul militar condamnat la închisoare pentru omor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 2 =