RECENZORII VOR PUTEA PRIMI PÂNĂ LA 8.000 DE LEI, PENTRU ACTIVITATEA LOR

0
422

În 2021, se organizează un nou recensământ al populației și locuințelor, ce are ca scop stabilirea numărului de locuitori ai țării noastre și a structurii populației. Cei ce vor dori să-și suplimenteze veniturile vor putea face parte din personalul de recensământ, ca recenzori, urmând să fie plătiți, în funcție de activitate, cu până la 8.000 de lei pentru două luni, după cum apare într-o hotărâre publicată recent, în Monitorul Oficial, scrie avocatnet.ro. Recenzorul este persoana care interacţionează direct cu populaţia, efectuând interviul cu persoanele din locuinţele alocate și care înregistrează datele obţinute pentru toate locuinţele, spaţiile colective de locuit, gospodăriile şi persoanele din sectorul de recensământ atribuit.

Cei care vor să fie recenzori la următorul recensământ vor trebui, în cazul în care îndeplinesc o serie de condiții, să ia legătura cu primăriile din localitățile de domiciliu. Pentru recensământul din 2011, autoritățile au selectat și angajat circa 100.000 de persoane. În august, regulile recensământului din 2021 au fost modificate, printre schimbări numărându-se și faptul că recenzorii vor putea colecta date despre o persoană, în anumite cazuri, de la administratorii de bloc sau vecini. Lista orașelor și comunelor izolate sau dispersate teritorial va fi publicată pe site-ul www.recensamantromania.ro. Personalul de recensământ va fi plătit în funcție de atribuții și de activitate, astfel:

  • recenzorii pentru recenzarea propriu-zisă vor fi plătiți, în funcție de tipul de chestionar, la un tarif de opt lei pe chestionarul pentru recenzarea persoanelor și de cinci lei pentru chestionarul pentru recenzarea locuințelor, fără a depăși suma brută de 8.000 lei pentru două luni de contractare a serviciilor. În cazul recenzării orașelor și comunelor izolate sau dispersate teritorial, plata este de zece lei pe chestionarul pentru recenzarea persoanelor și de șase lei pentru chestionarul pentru recenzarea locuințelor;
  • recenzorii care asigură autorecenzarea asistată în perioada de autorecenzare, recenzorii pentru recensământul de probă, cei pentru cercetarea statistică post-recensământ, recenzorii-șefi sau coordonatorii la nivel de municipiu, sector al municipiului București, oraș și comună vor fi plătiți (în funcție de realizarea activităților contractate și timpul efectiv lucrat) la un tarif de 23,25 lei pe oră, fără a depăși suma brută de 8.000 lei pentru două luni de contractare a serviciilor;
  • coordonatorii la nivel de județ vor fi plătiți (în funcție de realizarea activităților contractate și timpul efectiv lucrat) la un tarif de 34,85 lei pe oră, fără a depăși suma brută de 36.000 lei pentru șase luni de contractare a serviciilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 13 = 22