AJUTOR DE STAT DE LA GUVERN PENTRU PLATA CHIRIEI, PENTRU MAGAZINELE DIN MALL-URI, AFECTATE DE PANDEMIE

0
504
Sursa foto:carpathian-endemics.ro

Un proiect de Ordonanță de Urgență, supus în dezbatere publică de Executiv, prevede că se va acorda ajutor de stat magazinelor din centrele comerciale care nu au putut derula activitate economică în timpul stării de urgență. Scopul schemei de ajutor de stat este de a reduce impactul negativ asupra operatorilor economici care își desfasoară activitatea în cadrul centrelor comerciale, prin acordarea de ajutor unic nerambursabil care acoperă o parte din costurile cu chiria aferentă perioadei în care activitatea respectivilor operatori economici a fost suspendată în cadrul spațiilor închiriate.

Ajutorul de stat nerambursabil din fonduri publice va acoperi o parte din costurile cu chiriile pentru întreprinderile a căror activitate a fost suspendată de Guvern pe perioada stării de urgență și a stării de alertă, respectiv pentru perioada 16 martie 2020 – 15 iunie 2020. Ajutorul, scrie legestart.ro, constă într-un grant acordat de Guvern comercianților. Granturile vor reprezenta echivalentul a 50% din valoarea chiriei aferentă lunii februarie 2020 pentru maxim 3 luni (15 martie-15 iunie 2020), acordate potrivit modalităților prevăzute în ordonanța de urgență, fără a depăși 800.000 euro/beneficiar.

Granturile au ca sursă de finanțare fondurile naționale nerambursabile și va exista o obligație de cofinanțare proprie a beneficiarilor în cadrul Programului, destinate întreprinderilor a căror activitate curentă a fost întreruptă prin ordonanțe militare. Cererile de finanțare vor fi depuse prin intermediul unei aplicații informatice proiectate și dezvoltate de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Bugetul alocat pentru acordarea acestui sprijin este de 160.000.000 lei. Numărul estimat de beneficiari ai ajutorului de stat este de maxim 3.000.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 9 =