CURSURI GRATUITE, ORGANIZATE DE PALATUL COPIILOR, PENTRU TOȚI ELEVII BUZOIENI

0
142

La început de iarnă, Palatul Copiilor Buzău a pregătit o surpriză atât  pentru copii, cât și pentru cadrele didactice din judeţ. ,,Cadoul” numit ,,Maratonul cursurilor la Palat” vine cu o ofertă deosebită. Cursurile sunt gândite şi susţinute de către cadrele didactice din cadrul Palatului, dascăli dedicaţi, cu o mare experienţă în domeniul educaţiei non-formale. Lecţiile propuse sunt variate şi oferă activităţi interesante ce contribuie la dezvoltarea armonioasă a elevilor. Luna decembrie era luna în care lucruri frumoase se desfăşurau la Palatul Copiilor Buzău, motiv pentru care spectacolele, atelierele şi activităţile nu vor lipsi, ci doar sunt reinventate.

Frumos împachetat, cadoul aşteaptă să fie desfăcut de cei dornici de activităţi variate, pe toate gusturile. Cursurile (lecţiile) se adresează elevilor, dar și profesorilor diriginţi care doresc un schimb de experienţă specific educației non-formale. Cei dornici se pot înscrie prin completarea formularului on-line, astfel:

  • Elevii se pot înscrie individual, iar grupa va cuprinde cel puţin 6 elevi;
  • Profesorii diriginţi pot înscrie elevii clasei.

Înscrierea se face cu cel puţin 24 de ore înaintea desfăşurării cursului. Elevii şi profesorii pot primi, la cerere, o adeverință doveditoare că au participat la unul din cursuri. Cursurile se desfăşoară numai în afara programului şcolar. Cursul nu poate fi înregistrat de nicio parte implicată. Cursurile sunt gratuite şi se desfăşoară on-line! Link formular: https://docs.google.com/…/1FAIpQLSeyS1q2…/viewform.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here