FESTIVALUL ȘTIINȚEI- SCIKIDS, EDIȚIA 2020, VA FI ORGANIZAT ONLINE

0
844

Pe 28 și 29 noiembrie cei mici și cei mari sunt așteptați la cea de-a 8-a ediție SCIKiDS Festivalul Științei, cel mai mare festival al științei dedicat copiilor, care se va desfășura anul acesta exclusiv online, live pe pagina de Facebook Profesorii Trăsniți și pe canalul de YouTube Profesorii Trăsniți.

Ediția festivalului de anul acesta este dedicată infinitului, un concept care nu încetează să stârnească uimire. Astfel, în al 8-lea an de SCIKiDS, infinitul va fi descoperit de către participanții festivalului din perspectivă matematică, fizică, cosmologică, biologică și filosofică.

,,Am auzit deseori ideea că universul nostru pare să fie condus de un set infinit de legi sau că spațiul-timp în care trăim este infinit. Am hotărât ca în această ediție dedicată să abordăm infinitul din mai multe perspective și să descoperim împreună tainele acestui concept foarte interesant pentru știință. Și pentru că festivalul nostru este cel mai mare festival de știință dedicat copiilor, vom împleti componenta științifică educativă de cea ludică distractivă printr-o serie „infinită” de experimente, competiții și jocuri științifico-distractive”, declară Andreea Stoica, fondator Asociația Fascination și SCIKiDS Festivalul Știintei.

Pentru prima dată în istorie, cuvântul „ȘTIINȚĂ” în română va fi rostit cu entuziasm în 20 de țări participante, care vor realiza salutul știintific pentru copiii din România prin experimente special dedicate ediției din acest an a evenimentului.

Astfel, experimente din toată lumea vor fi realizate din Spania, SUA (Michigan, Cleveland, Miami), Peru, Panama, Irlanda, Italia (Roma), Dubai, Iordania, Liban, Oman, Qatar, Arabia Saudită, India, Taiwan, Indonezia, Egipt, Croația, Portugalia, Columbia și Mongolia, Turcia și Kuweit. Activitate realizată cu sprijinul partenerilor de la Fun Science Romania-Nutty Scientists.

Cei mici și cei mari vor putea urmări competiții științifice distractive și interactive precum Nanochallenge, Ce-ar fi dacă sau Proba Trăsnită în cadrul activității SCIMinute to win it, în urma cărora vor descoperi fenomene științifice simple care se petrec în lumea din jur.

Experimentul vedetă de anul acesta, realizat în premieră în România

În cadrul ediției cu numărul 8, gazdele vor realiza, ca în fiecare an, un experiment vedetă. Anul acesta, participanții vor asista la crearea a 3 nori colorați folosind azot lichid, un experiment care nu a mai realizat niciodată în România până acum.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

52 + = 56