GRATUITATE PENTRU ELEVI ŞI LA TRANSPORTUL PUBLIC JUDEŢEAN, PE BAZA CARNETULUI DE NOTE

0
663
Foto cu caracter ilustrativ

Legea care prevede facilități privind transportul pentru elevii din învățământul preuniversitar va intra în vigoare de joi, 5 noiembrie 2020. Mai exact, potrivit actului normativ, elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat vor beneficia de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

Totodată, legea stabilește și schimbarea modului în care se acordă gratuitatea transportului pentru elevi, scrie avocatnet.ro. Mai exact, pentru a asigura gratuitatea transportului elevilor, decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat către primării, care, la rândul lor, vor plăti operatorul de transport.

Asta înseamnă că elevii vor circula cu mijloacele de transport în comun pe baza carnetului de elev, conform expunerii de motive ale iniţiatorilor legii, inclusiv atunci când vor folosi trenul sau metroul, costurile pentru operatorul de transport fiind acoperite de primării. O altă măsură destinată facilitării decontării cheltuielilor cu transportul elevilor a apărut în luna februarie, când a fost decisă posibilitatea de decontare a transportului chiar și în lipsa unui abonament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

43 + = 45