RESTRICȚII MENȚINUTE LA SĂPOCA PENTRU ÎNCĂ DOUĂ SĂPTĂMÂNI

0
371
Sursa foto:aawsat.com

Direcția de Sănătate Publică a calculat rata de incidență cumulată pe ultimele 14 zile, pe fiecare unitate administrativ- teritorială a județului Buzău. Astfel s-a constatat că la nivelul comunelor Năeni și Mărgăritești rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a coborât sub 1,5/1000 locuitori (0,60/1000; 0/1000). Prin urmare, se ridică măsurile stabilite la nivelul celor două comune. Începând de astăzi, la nivelul localității Săpoca, unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a depășit 1,5 cazuri la 1.000 de locuitori (1,75/100) se mențin următoarele măsuri:

–  organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

– sunt interzise organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și desfășurarea în aer liber a spectacolele, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00-23:00;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00-23:00;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

65 + = 68