MĂSURI LUATE ÎN LOCALITĂȚILE CHIOJDU ȘI BĂLĂCEANU, DUPĂ CREȘTEREA NUMĂRULUI INFECTĂRILOR CU COVID-19

0
1684

Direcția de Sănătate Publică a calculat rata de incidență cumulată pe ultimele 14 zile, pe fiecare unitate administrativ- teritorială a județului Buzău. Astfel s-a constatat că la nivelul localităților Chiojdu și Bălăceanu incidența cumulată în ultimele 14 zile a depășit 1,5 cazuri la 1.000 de locuitori, fiind de 1,55/1000 locuitori la Chiojdu și 1,93/1000 locuitori la Bălăceanu. Prin urmare, au fost dispuse următoarele măsuri, care se vor aplica, începând de mâine:

  • -organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;
  • -interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in, precum și desfășurării în aer liber a spectacolele, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;
  • -activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depășii 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00 – 23:00.
  • -activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă fără a depășii 30% din capacitatea maximă a spațiului  în intervalul orar 06:00 – 23:00;
  • -activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depășii 30% din capacitatea maximă a spațiului;
  • măsurile stabilite vor fi aplicate pentru o perioadă de 14 zile de la data adoptării prezentei hotărâri, cu evaluare la finalul acestei perioade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 22 = 29