FAPTE, NU DOAR VORBE

0
105

Campania electorală pentru alegerile locale a trecut. La fel și alegerile locale. Acum, oamenii așteaptă să vadă dacă acele promisiuni vor fi respectate, sau au fost doar simple vorbe. De fapt, la Râmnicu Sărat, potrivit primarului reales Sorin Cîrjan, lucrurile merg pe un făgaș normal. Adică, în oraș ,,chiar se lucrează”, spre surpriza unora dintre cetățeni, după cum a precizat edilul municipiului: ,,Eu mă număr printre aceia care se gândește de două ori înainte să spun ceva, tocmai pentru că nu vreau să-mi asum lucruri, să-mi fie mai devreme, sau târziu rușine de ceea ce spun și o nuanță pe care eu întotdeauna am subliniat-o – ,,Eu nu fac promisiuni, eu îmi iau angajamente”, iar lucrul acesta am făcut. Acum ca o certitudine a ceea ce spuneam în campanie, la Râmnicu Sărat încă se lucrează, spre surpriza unora care au crezut că este doar așa o acțiune de campanie și că mirosul de asfalt este tocmai urmare a acestor alegeri. Ei bine, nu. Lucrurile continuă.”

2020 a reprezentat pentru municipiul Râmnicu Sărat un start în masă pentru dezvoltarea comunității. Și asta pe de o parte, ca urmare a demarării proiectelor cu fonduri europene, iar pe de altă parte prin realizarea cu finanțare din bugetul local a unor demersuri începute în perioada 2017 – 2018. Spre exemplu, în ultimul an, 26 de străzi din municipiul Râmnicu Sărat au fost asfaltate, la care se adaugă 25 de parcări și peste 8 kilometri de trotuare. Campania de asfaltări a străzilor continuă. Recent, a fost asfaltată strada Dr. Ilie Pavel și sunt în pregătire două din cele mai tranzitate străzi din oraș – străzile Milcov și Mărgăritarului.

,,Râmnicul, așa cum spus, va deveni un șantier din ce în ce mai mare. Sunt în derulare licitații pentru proiecte. Chiar vom da curând câștigătorul la prima dintre licitațiile mari pe care le-am organizat. Este vorba despre aproximativ 20 de străzi la care vor începe cât de curând lucrările. De asemenea, toate investițiile, pe care le spuneam la un moment dat – inclusiv platformele îngropate de gunoi. Deci am realizat 4, s-au lucrat deja celelalte 6 în foarte scurt timp. O problemă tehnică ne împiedică să le dăm mai repede în funcțiune, dar 2-3 săptămâni vor fi și acestea puse în funcțiune, spre deosebire ce spuneau contracandidații mei, că ele vor fi realizate în 8 ani. Ei bine, nu, dragii noștri râmniceni, 10 platforme vor intra foarte curând în exploatare”, a explicat Sorin Cîrjan.    

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here