PARLAMENTARII VOR DEZBATE UN PROIECT DE LEGE CARE PREVEDE PARTENERIATUL DE VIAȚĂ CA STARE CIVILĂ

0
443

Senatul a publicat recent, în dezbatere, un proiect de lege care prevede legalizarea parteneriatului de viață ca stare civilă a unui cuplu, compus din persoane de sex diferit sau din personae de același sex. Pentru a intra în vigoare ca lege, proiectul trebuie adoptat final de Camera Deputaților, apoi promulgat de președinte. Parteneriatul de viaţă se încheie şi este valabil prin consimţământul personal, deplin şi liber al viitorilor parteneri, exprimat individual, în scris, într-o convenţie de parteneriat de viaţă, în faţa unui notar public. Parteneriatul de viață va fi stipulat la notar printr-un act care va conține următoarele:

  • consimţământul personal, deplin şi liberal fiecărui partener;
  • că nu sunt parte a unei căsătorii sau a unui alt parteneriat de viaţă în vigoare;
  • că au luat la cunoştinţă prevederile acestei legi;
  • că nu există niciun obstacol legal referitor la încheierea parteneriatului de viaţă;
  • că şi-au comunicat reciproc starea sănătăţii;
  • domiciliul comun al partenerilor, în cazul în care acesta a fost stabilit.

Partenerii, scrie legestart.ro, au obligaţia să facă proba îndeplinirii condiţiilor legale pentru încheierea parteneriatului de viaţă în faţa notarului, atunci când acesta solicită.

Partenerii nu trebuie să fie căsătoriți sau aflați într-un alt parteneriat de viață, la data încheierii actului stipulativ. În privința “divorțului”, proiectul de lege stabilește atât împărțirea unor bunuri, tutela unoe copii, inclusive adoptați, precum și alte drepturi ale partenerilor.

La desfacerea parteneriatului de viaţă, situaţia bunurilor comune se stabileşte de comun acord între parteneri. În caz de dezacord, cele două părţile pot sesiza instanţele de judecată în ceea ce priveşte consecinţele patrimoniale ale desfacerii parteneriatului de viaţă. De asemenea, la desfacerea parteneriatului de viaţă dintre două persoane de sex diferit, cele două părţi vor decide de comun acord situaţia copiilor născuţi în decursul parteneriatului de viaţă. Persoanele fizice de acelaşi sex care au încheiat un parteneriat de viaţă nu au dreptul la adopţie.

Cuplurile care au încheiat în mod legal parteneriate de viaţă pe teritoriul altor state beneficiază de recunoaşterea statutului civil lor pe teritoriul României şi de aceleaşi drepturi şi obligaţii precum cuplurile care au încheiat un parteneriat de viaţă în România. Căsătoriile între persoane de acelaşi sex oficializate pe teritoriul altor state sunt recunoscute drept parteneriate de viaţă pe teritoriul României, partenerii beneficiind de aceleaşi drepturi şi obligaţii precum persoanele aflate în parteneriat de viaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 1 =