PROIECT DE LEGE: PEDEPSE MAJORATE ÎN CAZUL TRAFICULUI CU MINORI SAU TRAFICULUI DE PERSOANE

0
482

Parlamentarii vor dezbate în următoarele săptămâni un proiect de lege care înăsprește pedepsele pentru infracțiunile de trafic de minori, trafic de persoane și cele asociate acestora, din actualul Cod Penal. Conform celui mai recent raport al Uniunii Europene, publicat în anul 2018, citat în expunerea de motive, țara noastră este pe primul loc ca stat de origine a victimelor traficului de persoane la nivel European: “74% din totalul de victime sunt cetățeni români, iar 61% din victime sunt exploatate sexual”, mai arată inițiatorii proiectului, scrie legestart.ro. Principalele prevederi modificate sunt:

  • Creșterea perioadei de prescripție a răspunderii penale pentru faptele prevăzute la art art. 210 (trafic de persoane) şi art. 211 (trafic de minori) din Codul Penal
  • Majorarea de la 3 la 4 ani a pedeapsei minime pentru oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, împiedicându-se astfel codamnările cu suspendare
  • Majorarea de la 3 la 5 ani a pedepsei minime pentru recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, împiedicându-se astfel condamnările cu suspendare
  • Majorarea la 7 ani de închisoare pedeapsa minimă atunci când fapta a fost săvârșită în condițiile art. 210 alin. (2) sau în vederea exploatării sexuale a unui minor
  • Majorarea de la 3 la 4 ani a pedeapsei minime în cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituției s-a realizat prin constrângere
  • Devine infracțiune obligarea la comiterea de fapte prevăzute de legea penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 3 =