CURSURI SUSPENDATE LA DOUĂ ȘCOLI DIN MUNICIPIUL BUZĂU

0
125

În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, desfășurată astăzi, au fost adoptate mai multe hotărâri privind modul de desfășurare a cursurilor în unitățile de învățământ din județul Buzău. În urma propunerilor venite din partea Consiliilor de administrație ale școlilor și avizate de către Direcția de Sănătate Publică Buzău, membrii Comitetului au decis suspendarea cursurilor ,,față în față” la Școala Gimnazială ”Aviator Mircea T. Bădulescu” din municipiul Buzău, până la data de 24.10.2020 inclusiv, activitatea didactică desfășurându-se după scenariul 3 (on-line) și suspendarea cursurilor ,,față în față” la clasa 0 D (pregătitoare) și clasa a III-a C de la Școala Gimnazială ”George Emil Palade” din municipiul Buzău, până la data de 24.10.2020 inclusiv, activitatea didactică desfășurându-se după scenariul 3 (on-line).

Tot în cadrul ședinței CJSU de astăzi s-a decis ca, începând cu data de 12 octombrie 2020, pe raza comunei Vernești unde incidența cumulată în ultimele 14 zile este de 1,33 cazuri la 1.000 de locuitori, sub pragul de 1,5 la 1000 de locuitori, se ridică măsurile  aprobate în cadrul ședinței CJSU din data de 7 octombrie 2020. De asemenea, ca urmare a ratei de incidență cumulate la 14 zile pentru fiecare localitate din județul Buzău, calculată de către DSP și aferentă perioadei 27.09-10.10.2020, au fost stabilite scenariile de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ din județul Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here