FACILITĂȚI FISCALE ȘI ANUL VIITOR

0
432

Românii ar putea amâna plata ratelor bancare și anul viitor! In acest sens, guvernul a aprobat in sedinta de aseara o ordonanta de urgenta. Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu,  spune  că “economia încă nu și-a revenit″ și este nevoie de sprijin, mai ales pentru cei trimiși în șomaj. Inițial, această facilitate, disponibila atât populației, cât și societăților comerciale, a fost gândită până la finele lui 2020, când autoritățile sperau ca economia să-și revină. Până acum, peste 330.000 de romani au cerut să fie păsuiți de bănci, pentru cel mult 9 luni. În ședința de aseară, guvernul  a discutat și extinderea unor înlesniri pentru firmele puternic afectate de pandemie, supuse din nou restricțiilor. Primele vizate sunt  cele din domeniul Horeca. Propunerea este ca restaurantele, barurile, cafenelele și pensiunile sa fie  scutite de la plata unui impozit până la finele anului, iar firmele cu datorii pe timp de pandemie sa aiba posibilitatea  să le plătească eșalonat.

Astfel, dacă o firmă care a adunat datorii începând cu 16 martie, de când s-a intrat în starea de urgență, și până la 25 octombrie, atunci va putea cere eșalonarea plății lor, pe o perioadă de un an. Societatea trebuie sa indeplineasca doua conditii: să nu fi acumulat datorii in perioada stării de urgență și să nu fie în insolvență.Cererea de eșalonare la Fisc se va putea  depune până pe data de 15 decembrie.Până acum, firmele au amânat oficial plata unor taxe în valoare de 16,5 miliarde de lei.

Printre măsurile inițiate de Guvern în perioada pandemiei se numără acoperirea parțială a plății celor intrați în șomaj tehnic, dar și facilități la creditarea firmelor.

Prin programul IMM Invest, firmele sunt scutite vreme de 8 luni de la plata dobânzilor. Până acum, peste 16.000 au primit deja undă verde pentru un astfel de împrumut.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

58 + = 59