NOI SCENARII PRIVIND DERULAREA CURSURILOR ÎN UNELE ȘCOLI DIN JUDEȚ

0
490

În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, desfășurată astăzi au fost adoptate două hotărâri, una privind suspendarea cursurilor față în față la unele unități de învățământ, iar cea de-a doua vizează reactualizarea scenariilor de desfășurare a cursurilor în unele școli/grădinițe din județul Buzău. Astfel, membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au fost de acord cu următoarele propuneri venite din partea Consiliilor de administrație ale unităților de învățământ și avizate de către Direcția de Sănătate Publică:

Se suspendă cursurile ”față în față” la clasa aVI –a B de la Centrul Școlar de Educatie Incluzivă municipiul Buzău, până la data de 12.10.2020, activitatea didactică desfășurându-se după scenariul 3 (online).
Se suspendă cursurile ”față în față” la Liceul Tehnologic Rușețu, până la data de 09.10.2020, activitatea didactică desfășurându-se după scenariul 3 (online).
Se suspendă cursurile ”față în față” la Școala Gimnazială nr.11 municipiul Buzău, până la data de 16.10.2020, activitatea didactică desfășurându-se după scenariul 3 (online).
Se suspendă cursurile ”față în față” la clasa a VII–a A de la Școala Gimnazială ”Dionisie Romano” din municipiul Buzău, până la data de 07.10.2020, activitatea didactică desfășurându-se după scenariul 3 (online).
Se suspendă cursurile ”față în față” la clasa a II- a A de la Școala Gimnazială nr.7 municipiul Buzău, până la data de 13.10.2020, activitatea didactică desfășurându-se după scenariul 3 (on-line).
Se suspendă cursurile ”față în față” la clasa a IV-a A la Școala Gimnazială ”George Emil Palade”, municipiul Buzău, până la data de 14.10.2020, activitatea didactică desfășurându-se după scenariul 3 (online).
– Reluarea desfășurării cursurilor ”față în față” la Colegiul Economic din municipiul Buzău începând cu data de 06.10.2020.
– Reluarea desfășurării cursurilor ”față în față” la Grădinița cu Program Prelungit Bobocei din Micro III, începând cu data de 05.10.2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 1 =