ATENȚIE LA MĂSLINELE NEGRE!

0
616

Măslinele negre pe care le găsim în comerţ sunt colorate artificial! O spun specialiştii în chimie alimentară care au constatat că multe dintre aceste măsline sunt pline de chimicale menite să le schimbe culoarea. Orice grec te poate lămuri, totuși, că există măsline închise la culoare care cresc în pomi, dar nu sunt negre, ci maronii. Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro Consumatori precizează că măslinele sunt înnegrite în urma unui proces de oxidare.

Pe lângă conservanți sau alți aditivi alimentari, la fel de nocivă pentru organismul uman este și sarea în exces folosită de unii producători pentru prelucrarea măslinelor.  Specialistul în chimie alimentară avertizează însă că sunt puţine situaţiile în care sunt etichetate corect măslinele. Pentru a cumpăra un produs cât mai natural, acesta ne recomandă să facem un test simplu.

Măslinele corect etichetate ne dau multe indicii despre conţinut. Aflăm astfel că în unele cutii avem măsline, apă, sare, ulei, chiar şi un corector de aciditate, un aditiv alimentar, acidul acetic, care este de fapt oţet. În altele, găsim în plus aditivi alimentari pentru prelungirea termenului de valabilitate. Chiar şi coloranţii artificiali apar pe unele etichete. Potrivit statisticilor, în medie, fiecare român consumă aproximativ două kilograme de măsline pe an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

76 + = 77