ÎNCEPE PLATA SCHEMEI DE AJUTOR DE STAT ACORDAT AGRICULTORILOR AFECTAŢI DE SECETĂ

0
414

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat recent, că a început plata schemei de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au fost afectaţi de seceta din perioada 2019-2020. Schema de ajutor ce este prevăzută de Ordonanță de Urgență nr. 148/2020. Fermierii au putut depune cererile pentru acordarea banilor timp de zece zile lucrătoare. Potrivit actului normativ, se acordă ajutor de stat beneficiarilor prevăzuți la art. 4 alin. (1) care au înființat în toamna anului 2019 culturi de grâu; secară; triticale; orz; orzoaică; ovăz și rapiță.

Ordonanţa mai prevede ca, în cazul nerespectării de către beneficiari a condițiilor prevăzute la art. 6, aceștia sunt obligați la restituirea contravalorii ajutorului de stat, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere de la data încasării acestuia, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Ministrul Agriculturii a adăugat faptul că în săptămânile viitoare să vor derula şi schemele de sprijin şi compensaţiile pentru crescătorii de bovine de lapte şi carne, crescătorii de ovine şi caprine, apicultori şi crescătorii de păsări şi porci.  Adrian Oros a mai precizat că în 16 octombrie va începe plata avansului la subvenţii, Ministerul Agriculturii alocând în acest sens 1,78 miliarde de euro, bani care urmează să ajungă în cel mai scurt timp în contul fermierilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 6 = 8