BUZĂUL, PRINTRE JUDEȚELE FRUNTAȘE LA ATRAGEREA FONDURILOR EUROPENE

0
396

Județul Buzău se află printre primele poziții din țară, în privința atragerii de fonduri europene, în perioada 2014-2020. Și asta dacă luăm în calcu ca județul Buzău a atras, în ultimii 6 ani, de la Uniunea Europeană, 5642 lei pe locuitor. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, menționează că acest loc demonstrează că în ceea ce privește investițiile județul nostru este pe un drum bun al dezvoltării. ,,Județul Buzău, în materie de fonduri europene este pe locul 10, un loc fruntaș pe țară, de atragere de fonduri europene în exercițiul financiar trecut. Să vă mai spun ceva: puteam să fim pe un loc fruntaș, în primele 5, dar județul nostru este într-o zonă unde noi atragem un anumit tip de fonduri europene. Adică, nu ne putem compara cu Constanța care are posibilitatea să atragă fonduri europene pentru că este riverană cu Marea Neagră și  acolo poate să mai atragă și altfel de fonduri. Nu ne putem compara cu județul Tulcea, acolo unde există Delta Dunării și acolo sunt fonduri speciale. Nu suntem un județ de graniță unde se atrag fonduri transfrontaliere, dar adunând toate fondurile, de toate categoriile și pe toate axele, județul Buzău este pe locul 10 în acest moment. În sfârșit suntem și noi între primele 10 județe la un lucru bun. Deci înseamnă că suntem pe un drum bun, vom continua și numai împreună cu girul cetățenilor – pentru că noi administrațiile trebuie să fim în permanență aproape de cetățean, nu numai în campanie electorală”, a explicat Petre Emanoil Neagu.

Cele mai multe fonduri europene de la nivelul județului Buzău au fost investite pentru reabilitarea drumurilor județene. Recent, Consiliul Județean Buzău a demarat procedurile de modernizare a șoselei care leagă Vintilă Vodă de Plaiul Nucului, proiectul urmând a fi promovat spre finananțare tot cu bani europeni. Tot cu fonduri de la UE s-au demarat printre altele și lucrările pentru transformarea vechiului spital de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu în Centrul Muzeal ,,I.C. Brătianu”, dar și restaurarea Bibliotecii Judeţene Buzău, una dintre cele mai vechi clădiri din municipiu. Consiliul Județean a obținut de la Uniunea Europeană finanțări nerambursabile în valoare totală de 80 de milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 22 = 24