PROIECT: MODIFICĂRI LEGISLATIVE LA ITP ȘI EXAMINAREA MEDICALĂ PENTRU ROMÂNII DIN STRĂINĂTATE

0
89

Un proiect de lege inițiat la Senat prevede că românii care locuiesc în străinătate și vor să își înnoiască inspecția tehnică periodică a mașinii înmatriculate în România, vor avea o perioadă de grație de 24 de ore, pentru intrarea în țară și efectuarea ITP-ului, până la sancțiunea contravențională. De asemenea, proiectul de lege propune o altă modificare a actului normativ, care privește examinarea medicală a românilor care trăiesc în alt stat, examinare necesară a fi efectuată exclusiv la o unitate medicală autorizată din România.

Modificarea prevede ca pentru cetățenii români domiciliaţi sau rezidenţi în state U.E. sau S.E.E., examinarea să se poată face în ţările respective, iar documentele medicale emise în condiţiile legii din aceste state să fie valabile în România fară alte formalităţi, cu excepţia asigurării unei traduceri autorizate în limba română. Propunerea legislativă trebuie adoptată și în Camera Deputaților, forul decizional, indiferent de cel din senat. Dacă va fi adoptată, în termen de 30 de zile de la data publicării noii legi în Monitorul Oficial, măsurile necesare pentru aplicarea procedurilor introduse prin aceasta se adoptă de ministrul afacerilor interne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here