COLEGIUL „EMINESCU” DIN BUZĂU, GATA ÎN 2021

0
82

La începutul anului școlar viitor, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău și-ar putea relua activitatea în clădirea de pe strada Independenței. Edilul Constantin Toma a anunțat, într-o postare video, că lucrările de reabilitare a uneia dintre cele mai vechi clădiri din orașul Buzău se vor termina, mai mult ca sigur, în prima jumătate a anului 2021. Reabilitarea clădirii Colegiului „Eminescu” – ridicată la jumătatea anilor ’20 – a început în aprilie 2019 iar firma de construcții care execută lucrarea folosește, în majoritate, muncitori indieni.

Odată finalizate lucrările, se va trece la achiziționarea de mobilier nou, aparatură și materiale didactice. Un proiect în acest sens va fi supus aprobării, în Consiliul Local, la începutul anului viitor. 5 milioane de euro este valoarea totală a lucrărilor de reabilitare a clădirii Colegiului „Mihai Eminescu”, fonduri asigurate de Guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală II. În prezent, elevii Colegiului Eminescu își desfășoară cursurile în clădirea unde a funcționat Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here