PROIECT: CONTOARE ȘI REPARTITOARE DE COSTURI PENTRU CĂLDURĂ CU CITIRE LA DISTANȚĂ ÎN BLOCURI, DIN OCTOMBRIE

0
72

Potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere la Ministerul Economiei, contoarele și repartitoarele de costuri pentru energia termică ce se instalează începând cu luna viitoare vor trebui să aibă funcția de citire de la distanță. Proiectul mai stabilește și că dispozitivele deja instalate, care nu pot fi citite de la distanță, vor trebui înlocuite cu unele dotate cu această facilitate până în 2027.Caracteristicile pe care vor trebui să le respecte contoarele și repartitoarele de costuri pentru energia termică ce vor fi instalate din octombrie 2020 se regăsesc într-un proiect de lege aflat în dezbatere publică pe website-ul Ministerului Economiei, scrie avocatnet.ro. Potrivit documentului, din acest an, nu se vor mai putea instala contoare și repartitoare de costuri simple, cu citire directă (vizuală), ci doar dispozitive cu citire de la distanță.

Proiectul mai stabilește și ce se întâmplă în cazul contoarelor și repartitoarelor de costuri simple, fără citire de la distanță, care au fost deja instalate. Concret, acesta prevede un termen de modernizare sau înlocuire, respectiv data de 1 ianuarie 2027. De la acest termen de conformare sunt exceptate, după cum apare în textul proiectului, cazurile “în care autoritățile competente demonstrează că acest lucru nu este rentabil”. Cei ce dețin centrală de apartament nu sunt vizați de aceste măsuri. Aceste reguli se vor aplica consumatorilor finali de încălzire centralizată, răcire centralizată și apă caldă menajeră furnizată în aceleași condiții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here