DOUĂ NOI DECESE ÎNREGISTRATE LA NIVELUL JUDEȚULUI BUZĂU

0
420

Rămâne constant numărul cazurilor de infectări cu Sars-Cov-2, față de ieri, dar s-au înregistrat două noi decese! Potrivit Direcției de Sănătate Publică Buzău, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 10 de cazuri noi de COVID-19, patru dintre pacienți fiind testați și diagnosticați într-un laborator privat. Cei 10 pacienți nou confirmați au vârste cuprinse între 16 și 86 de ani. Din păcate, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate două decese în rândul buzoienilor. Este vorba despre două femei, una de  81 de ani, cealaltă de 78 de ani. Ambele paciente au decedat la Spitalul Județean Buzău și prezentau comorbidități în momentul prezentării la unitatea medicală.

Deoarece, în județul Buzău, toate paturile destinate internării bolnavilor cu Covid sunt ocupate, un număr de 32 de pacienți confirmați pozitiv, asimptomatici sau cu simptomatologie ușoară, se află în izolare la domiciliu. Conform autorităților sanitare, numărul total de cazuri pozitive din județul Buzău a ajuns la 2.584, 2.108 persoane fiind declarate vindecate și externate. De asemenea, 220 persoane se află în carantină, iar 235 de persoane, în izolare la domiciliu. Numărul total de decese COVID-19 înregistrat, în județul Buzău, de la începutul pandemiei, a ajuns la 95.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 67 = 75