ACTIVITATE LA FOC CONTINUU PENTRU POMPIERII BUZOIENI: 24 DE INTERVENŢII PE ZI, ÎN PRIMELE 8 LUNI DIN 2020

0
77

Nu trece oră fără ca în Buzău să nu se producă un incendiu, un accident sau o problemă medicală la care să fie nevoie de intervenția salvatorilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Neron  Lupaşcu”. În primele opt luni ale acestui an, pompierii și echipajele SMURD Buzău au avut peste 6210 de operațiuni, dintre care mai bine de 4170 de intervenții medicale (adică 16 intervenții/zi), peste 790 de intervenții pentru stingerea incendiilor, cele mai multe fiind de vegetaţie uscată, iar 554 asistență/transport persoane COVID. Raportat la întreaga activitate din  primele 8 luni, pompoierii buzoieni au avut 24 de misiuni pe zi.

Personalul din cadrul inspecţiei de prevenire a executat un număr de 374 controale, în care au fost cuprinşi 226 operatori economici,  53 instituţii,  5 localităţi, 56  obiective de investiţii şi 28 audituri la persoane autorizate care efectueaza lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor și 6 controale la servicii publice și private pentru situații de urgență. Pe timpul activităţilor de control s-au constatat un număr de 1245 deficienţe, din care 539 deficienţe au fost remediate pe timpul controalelor și 706 au fost sancţionate, din care 627 cu avertisment şi 79 cu amenzi contravenţionale în cuantum de peste 255.000 lei. Din punct de vedere al activității de avizare – autorizare, au fost soluţionate 233 solicitări/documentații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here