AVIZUL EPIDEMIOLOGIC NU MAI ESTE NECESAR DUPĂ VACANȚE

0
133
Sursa foto: viva.pl

Ministerul Sănătății a postat în dezbatere publică un proiect de ordin de ministru care prevede atribuțiile, drepturile și toate formularele necesare pentru medicii și asistentele care își vor desfășura activitatea în unități de învățământ, preșcolar, gimnazial sau univeristar. Conform Ordinului, în mediul rural, acolo unde nu există cabinete medicale şi stomatologice în unitățile de învățământ preuniversitar, asistenţa medicală se realizează prin medicii de medicină de familie/generală şi medicii stomatologi din localităţile respective sau din localităţi apropiate.

În urma examinărilor medicale, preșcolarii, elevii și studenții la care sunt depistate diverse afecțiuni sau deficiențe vor fi trimiși cu bilet de trimitere la medicii de specialitate în vederea confirmării sau stabilirii diagnosticului definitiv, iar în baza scrisorii medicale emisă de medicul specialist, vor fi luați în evidenţa specială şi supraveghere medicală. Medicii și aistentele din unitățile de învățământ vor păstra fișele de evaluare a  sănătții copiilor, vor întocmi fișele de imunizări cu evidența vaccinurilor, și, totodată, vor asigura triajul epidemiologic în unitate. Cadrele medicale vor trebui să inițieze și acțiuni de promovare a unui stil de viață sănătos, în parteneriat cu părinții, cu ONG-uri sau alte autorități sau entități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here