AGENŢI DE PAZĂ PRINȘI BĂUȚI, SAU DORMIND ÎN POST!

0
460
Sursa foto: voceavalcii.ro

La nivelul judeţului Buzău, oamenii legii au organizat recent, între orele 23.00 – 03.00, o acţiune pentru verificarea modului în care agenţii de pază se conformează obligaţiilor ce le revin în baza fişei postului. Astfel, poliţiştii, împreună cu jandarmii, au efectuat controale la 76 de obiective (unităţi de învăţământ, staţii PECO şi GPL, unităţi sanitare, cazinouri şi alte societăţi comerciale), unde au fost verificați 78 de agenţi de pază. 28 dintre aceştia au fost sancționați de către oamenii legii. Pe de altă parte, patru dintre cei sancționați au fost depistaţi de poliţişti în timp ce dormeau. În cazul unei societăți comerciale, având în vedere numărul mare de cazuri în care agenţii de pază au fost surprinşi dormind în timpul serviciului, fiecare invocând programul „obositor” de lucru, s-a înaintat o notificare către Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău în vederea verificării aspectelor legale. Au fost efectuate 48 de testări cu aparatul etilotest, în cazul unui agent de pază, valoarea înregistrată fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii vor continua activităţile în acest domeniu. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 9.850 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

75 + = 85