CÂND PRIMESC PENSIONARII BANII PRIN POȘTĂ SAU PE CARD ?

0
1167

Pensionarii din țara noastră își primesc drepturile bănești, în funcție de modul în care li se virează, respectiv prin poștă sau pe card, în perioade diferite ale lunii. Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a publicat calendarul complet de plată al pensiilor. Potrivit acestuia, plata pensiilor prin poștă se va face între prima zi a lunii și data de 15 a fiecărei luni la domiciliu. În cazul în care nu sunt găsiți acasă, pensionarii au posibilitatea de a ridica pensia de la ghișeele poștale, dar timp de cel mult două zile după ultima zi de plată din luna respectivă.

Apoi, între datele de 11 și 15 ale fiecărei luni, se achită, tot la domiciliul pensionarului, pensiile restante. De asemenea, și acești pensionari au posibilitatea, în cazul în care nu au fost acasă atunci când au fost achitate pensiile, să ridice drepturile bănești, dar și talonul de pensie, de la ghișeele oficiilor poștale. Pensionarii pentru care plata drepturile bănești se face în conturi curente sau conturi de card primesc pensiile în data de 14 a fiecărei luni.

Talonul mov se transmite pensionarilor la domiciliu între 1 – 15 ale lunii, indiferent de modul în care își primește pensionarul banii, și anume prin poștă sau în cont. Și acest document poate fi ridicat, în cazul în care un pensionar n-a intrat în posesia lui, de la oficiile poștale, în termen de două zile de la ultima zi de plată din luna respectivă.

Din luna septembrie 2020, valoarea punctului de pensie va fi de 1.442 lei (crește de la 1.265 lei), indemnizația socială pentru pensionari sau pensia minimă va fi de 800 lei (crește de la 704 lei), iar indemnizația pentru însoțitor, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I – reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie – va fi de 1.154 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

85 + = 91