ALIANȚA PENTRU RÂMNIC

0
148

Consiliul Județean Buzău și Primăria Râmnicu Sărat au semnat astăzi un protocol de colaborare ce prevede realizarea în comun a 5 proiecte utile pentru cetățenii din oraș și din județ. Parteneriatul parafat la Râmnicu Sărat, intitulat „Alianța pentru Râmnic”, urmărește deschiderea cât mai rapidă a Spitalului Municipal din Râmnicu Sărat, dar și noi demersuri pentru transformarea Spitalului CFR din Buzău, în unitate suport Covid, astfel încât să fie degravat spitalul din Râmnic. De asemenea, protocolul prevede susținerea financiară din partea Consiliului Județean pentru deschiderea la Râmnicu Sărat a unui centru de excelență dedicat elevilor cu performanțe la învățătură. Nu în ultimul rând, parteneriatul vizează susținea financiară a sportului și culturii din Râmnicu Sărat, dar și identificarea sumei necesare pentru închiderea depozitului de deșeuri din municipiu. La evenimentul de astăzi de la Râmnicu Sărat au fost prezenți, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cârjan, Felix Rache liderul organizației județene a  Pro România și Carmen Ichim, fost prefect al județului și candidat al Pro România pentru Consiliul Județean Buzău.    

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here