ATRAȘI DE CASCADA „LA ȘIPOT”

0
794

Nu doar marea îi ispitește pe turiști în acesteastă perioadă, ci și muntele. O dovadă este zona de munte a judeţului Buzău, care are, pe lângă lacuri de o frumusețe aparte, și câteva cascade impresionante nu atât prin dimensiuni, cât prin farmecul lor şi a peisajului din jur. Cascada „La Șipot” a devenit în ultimii ani o atracție pentru turiștii care caută odihnă, relaxare și meditație. Vorbim despre o cădere de apă de peste şase metri înălţime, situată într-o zonă sălbatică din comuna buzoiană Chiojdu, în mijlocul unei păduri. Cândva un loc tainic al localnicilor, cascada „La Șipot” atrage de câțiva ani din ce în ce mai mulți turiști.

Cascada din Chiojdu atrage din ce în ce mai mulți turiști care caută relaxare în mijlocul naturii. Deasupra căderii de apă a fost amenajat un complex turistic. Până aici sunt 135 de kilometri din Capitală, de la Ploieşti sunt 50 de kilometri, prin Vălenii de Munte, iar din Buzău, 70 de kilometri. Domeniul de la cascadă este prevăzut cu terase, grătare, locuri de parcare, alei și terenuri de sport. Printre copaci sunt amenajate numeroase foișoare, unde grupurile de turiști pot respecta distanțarea socială impusă de pandemie. Cazarea se face în apartamente, vile sau căsuţe, la prețuri care variază între 175 și 250 de lei.

Turiștii cazați deasupra cascadei “La Șipot” au parte în fiecare weekend de evenimente inspirate din tradițiile locului, precum tăiatul porcului. Cei care vor să descopere aerul curat şi frumuseţea zonei, sunt sfătuiţi să renunţe la maşină şi să meargă pe mâna sătenilor care la un preţ modic le oferă o plimbare pe Valea Chiojdului în căruţe tradiţionale. Tot de la Chiojdu se poate pleca în drumeţie spre ”Lacul Vulturilor”, situat la 1.400 metri altitudine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 60 = 61