În ziua de astăzi, consultul oftalmologic este diferit față de ceea ce se facea acum 20 -30 de ani. Asta este un lucru cert. Tot adevărat este că medicii și aparatura de calitate în oftalmologie, fac cea mai bună echipă. Când vine vorba despre intervenții chirurgicale, aparatura este de mare ajutor, însă priceperea medicului care operează rămâne în continuare pe primul loc. Despre toate aceste lucruri am vorbit cu dr. Valentin Cotea, şeful Secției Oftalmologie a Spitalului Județean de Urgență Buzău, în cadrul unui interviu oferit în exclusivitate ziarului Scurt pe 2. În cadrul discuției am aflat și câteva lucruri despre omul Valentin Cotea, despre cum a ajuns să aleagă această specializare, dar și despre unul dintre cazurile medicale care l-a impresionat cel mai mult în lunga sa carieră.
Reporter: De când vă aflați la conducerea Secţiei Oftalmologie, ce caz deosebit v-a rămas întipărit în minte?
Dr. Valentin Cotea: Sunt la conducerea acestui compartiment din 2006 și îmi amintesc că am avut un pacient, trecut de 50 de ani, cu o tumoră de pleoapă neglijată, care a avut o evoluție drastică, adică s-a extins, și prezentările pe care le-a avut la noi au fost spectaculoase, pentru că a fost pur și simplu un cancer invadant de orbită care a mers până la exitus într-un timp lung, inoperabil, intratabil și cu aspecte sociale foarte, foarte speciale. Sigur, trebuie să supraveghem și să încurajăm pacienții să-și facă tratamentele la timp. Tumorile de pleoapă trebuie tratate cu multă seriozitate și nu trebuie lăsate. Omul a venit, a fost diagnosticat corect și a mai revenit după 3 ani. Interesant a fost întoarcerea lui, ca să zic așa. Comportamentul lui era undeva la limita cu sociopatia, dar boala l-a ajutat cumva și în plan personal, și pe membrii familiei să se apropie de el, iar această comuniune spirituală care s-a întâmplat și salt spiritual m-a impresionat ca boala nu are numai aspecte negative, ci are un aspect important, în care omul este cumva invitat, obligat, ajutat să ajungă într-un plan spiritual. Adică, frații s-au împăcat între ei, l-au îngrijit și a murit iubit, ceea ce mi s-a părut extrem de important, pentru cazul acesta care și ca medic te simți neputincios. Nu s-a putut face nimic, nici Bucureștiul, nici Viena, nimeni n-a mai putut să facă nimic, nimeni nu a mai avut ce să îi facă. Fiecare caz în sine este impresionant. Un om care nu vede nimic, îl operezi și a doua zi vede bine și este foarte fericit și atunci e bine.
Rep.: Care sunt avantajele specializarii pe care ati ales-o dumneavoastra? Pe de alta parte, de ce ați decis să urmați această specializare? Este un domeniu extrem de delicat….
V.C.: Eu am ales oftalmologia obligat de soția mea. Eu voiam să fac neurochirurgie. Dar mi s-a explicat într-un mod foarte personal că nu fac bine și atunci am ales oftalmologia. Având deja un copil, mi s-a spus că totuși mai trebuie să trec și pe acasă, să mai văd familia, neurochirugul fiind prin definiție un om care aparține spitalului, el nu mai aparține lui. Nu m-am gândit că oftalmologia este așa de grea. Viziunea mea despre oftalmologie era că dai câțiva ochelari, faci trei funduri de ochi, după care te duci să joci tenis liniștit și m-am înșelat rău. Am aflat că oftalmologia are o importanță socială foarte mare, simțul vizual ne asigură 80% din relația de interacțiune cu mediul, asta o știe toată lumea. Nu știam ce înseamnă microchirurgie. Deci, oftalmologia chirurgicală este o ramură de microchirurgie foarte diferită, îndrăznesc să spun, de chirurgia mare. Chirurgia vasculară și neurochirurgia se înscriu acum acolo și ORL-ul pe ureche, pe laringe. Deci, tehnici de microchirurgie presupun aparate – microscoape, unelte foarte fine. Este complet diferită ca abordare de chirurgia mare. Nu știam….Și am ajuns să fac asta. Nu știu dacă am vrut în mod special să fac așa ceva, dar am început să fac și când am venit la Buzău, aici, în 1995, acesta a fost și argumentul pentru care am optat să rămân aici. Exista aici un microscop, iar acesta este baza chirurgiei oftalmologice. Deci cam așa am ajuns oftalmolog.
Da, este un domeniu foarte delicat, cu miză mare și, din punctul meu de vedere, merită de un milion de ori să investești în aparatură și în medici pentru că costurile sociale ale orbirii sunt, îndrăznesc să spun pe cifre, sute de ori mai mari decât investiția. Deci, cele mai bune aparate din lume dacă le iei, cele mai mari salarii dacă le dai la medici, nu reprezintă decât câteva procente din costul social pe care l-ai avea, dacă acele lucruri nu se fac. Este unul dintre domeniile unde se vede foarte clar eficiența actului medical. Și asta intră în politica sanitară a ministerului și a statului nostru într-o oarecare măsură. S-a lăsat o mare parte de greutate pe partea privată. Este evident o afacere bună pentru oftalmologii care lucrează în privat, dar și statul câștigă bine pentru că oamenii se rezolvă, deci devin văzători printr-un aport personal. În acest moment, există un procent important de clinici private care ajută la acest deziderat. Din acest motiv cred că investiția statului în acest domeniu ar trebui să fie mai mare, ca să scădem costurile sociale.
Rep.: Recent, cabinetul de Oftalmologie din cadrul Spitalului Județean Buzău s-a ,,îmbogățit” cu 3 aparate medicale. Ce reprezintă această investiție importantă a Consiliului Judeţean Buzău pentru secția pe care o conduceți dumneavoastră?
V.C.:În primul rând, vreau să mulțumesc atât domnului Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Judeţean Buzău, cât și domnului ec. Claudiu Damian, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău pentru sprijinul pe care l-am primit pentru dotarea atât de necesară a cabinetului de Oftalmologie. În al doilea rând, acest lucru reprezintă o investiție în viitor. Am avut și am bucuria să lucrez cu încă doi colegi care sunt mai tineri ca mine și au această posibilitate pe care eu nu am avut-o să lucreze cu un ecograf într-un spital de urgență, iar asta este foarte important. Ecografia oculară este o unealtă diagnostică deosebit de importantă atât pentru urgențe cât și pentru cazurile cronice.
Fiecare operație de cataractă trebuie investigată ecografic pentru a evita surprizele postoperatorii, fiecare traumatism oribito-ocular care se prezintă la spital trebuie investigat ecografic, fiecare suspiciune de tumoră orbitală trebuie investigat ecografic, ceea ce până în prezent nu putea să facem din cauza lipsei acestui aparat. Deci, completează un gol în foarte important. Medicina legală care ne cere expertizele pentru agresiuni, accidentele auto cu impicare oculară, toate aceste lucruri pot fi acum diagnosticate mult mai corect, într-un timp util și cu documentația medicală corespunzătoare. Colegii mei vor învăța în practică ceea ce au învățat teoretic la cursurile de ecografie oculară la care am fost cu toții, ce reprezintă o competență separată în stagiul postuniversitar.
Cealaltă aparatură, e vorba despre biometrul ocular, care am avut și până acum, pentru că nu puteam lucra fără el, ne folosește pentru măsurarea puterii dioptrice a cristalinului care trebuie implantat în operația de cataractă reprezintă un progres prin calitatea și precizia deosebită a aparatului și vine să umple un gol, pentru că celălalt biometru pe care l-am folosit până acum a împlinit vârsta ,,pensionării” și a fost binevenită, apariția unei noi generații de biometrie. Autorefractometrul, de asemenea, este un aparat de mare precizie care ne va îmbunătăți calitatea vederii după actul operator în ce privește cataracta.
Rep.: Rămânând tot în planul investiţiilor, ce alte aparaturi ar urma să fie achiziționate pentru Cabinetul de Oftalmologie?
V.C.: Pentru cabinet va veni un aparat care măsoară tensiunea oculară automatizat și noncontact. Deci, mai ales în perioada pe care o traversăm, în care ne ferim și de umbra noastră, aparatul este extraordinar pentru că respectă niște reguli de asepsie, fiind noncontact. Tonometrele, aparatele care măsoară presiunea, în general sunt de contact, ating ochiul. Acesta nu atinge ochiul și măsoară presiunea având ca manevra să fie efectuată de un tehnician, o asistentă și medicul să câștige astfel timp pentru diagnostic. Pe de altă parte, așteptăm cu nerăbdare aparatul cu care operăm cataracta, o platformă de chirurgie a polului anterior. Este printre primele trei aparate din lume și avem privilegiul să lucrăm cu cele mai moderne și bune aparate pentru operat cataracta. Acest aparat poate fi upgradat ulterior, în funcție de buget, și pentru operațiile numite de pol posterior, adică pentru operațiile de retină, pentru operațiile retinopatiilor diabetice și ale altor boli oculare care erau până acum inabordabile prin lipsa acestor aparate.
Rep.: Aș dori să vorbim despre adresabilitatea pe compartimentul Oftalmologie. Mai exact, cât de aglomerați sunteți în această perioadă, sau tot timpul sunteți asaltați de pacienți?
V.C.: Aici depinde la ce ne raportăm. Într-adevăr există aflux mare de pacienți la trei medici. Avem o adresabilitate mare, dar nu avem o accesibilitate pe măsură. Unde ne oprim? Ne oprim în programul de lucru care este de 8 ore, în contractul cu Casa (n.red. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Buzău) care este limitat și în posibilitățile de a opera mai mulți pacienți pe zi ale căror limitări vin din modalitatea de organizare. Am meditat la acest lucru unde am putea îmbunătăți accesibilitatea. Adică pentru a satisface un număr mai mare de cereri, în aceeași unitate de timp, necesită un personal mai numeros, lucru care este dificil de realizat în contextul actual. De aceea avem o adresabilitate mai mare decât accesabilitatea, lucru pe care îl rezolvăm prin programări care nu depășesc 2 luni, ceea ce pare rezonabil într-un sistem de asigurări de sănătate. Și în țările dezvoltate, în sistemele de asigurări de sănătate se fac programări și până la 6 luni, la cabinetele de oftalmologie și pentru operații. Asta presupune ca pacienții să fie informați și interesați de bolile lor înainte să ajungă în stadii avansate de boală, sau în stadii de urgență, de complicații.
Rep.: Știm că aceste aparate vin în sprijinul pacienţilor din judeţul Buzău, ce se confruntă cu probleme oftalmologice. Câți pacienți aveți zilnic?
V.C.: Zilnic, consultăm 28-30 de pacienți, la care se adaugă urgențele care nu pot fi și nici nu sunt refuzate – sunt să zicem în medie 5-6 pe zi. Acestora li se mai adaugă consultațiile interdisciplinare, care sunt să zicem ,,problema noastră internă”. Deci, cam atât permite contractul cu Casa (n.red. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Buzău) 4 pacienți pe oră, te poți duce la 30 de pacienți – cam asta ar fi limita.
Rep.: Mai aveți nevoie de medici pentru a putea face față numărului destul de mare de pacienți?
V.C.: De medici, nu. Trei medici oftalmologi într-un spital de urgență, raportat la 15 paturi, sunt suficienți. În schimb, avem nevoie de asistente și asistente specializate. Ceea ce dorim este foarte greu de obținut.
Rep.: Care sunt cele mai frecvente patologii oculare cu care vă confruntați?
V.C.: După cum observați și investițiile s-au orientat pentru a putea să rezolvăm cele mai frecvente boli oculare care sunt cataracta (prima în lume și în România), am făcut și am organizat o bază de glaucom, unde avem în jur de 1400 de pacienți în urmărire permanentă și în gestiune, adică fișați și care vin de 2,3-4 ori pe an la control, glaucomul fiind a doua boală ca frecvență în lume și în România, iar pe locul 3 aș pune urgențele, care sunt apanajul spitalului nostru: traumatologia de orice fel, urgențele cu pierderi de vedere, pierderi acute de vedere…
Rep.: Care este evoluția patologiilor oftalmologice, în general, și care sunt principalele cauze ale apariției lor?
V.C.: Bolile despre care am vorbit mai devreme – cataracta și glaucomul, cele mai frecvente, care ocupă să zicem un procent foarte mare, 80-90% din patologia cu care ne întâlnim, au o evoluție progresivă care duc amândouă la pierderea vederii. Ce le deosebește? O cataractă, care duce la pierderea vederii, poate fi rezolvată cu mare succes terapeutic, prin operație, pe când glaucomul, care duce la pierderea vederii, este ireversibil. De aceea atitudinea este diferită în cataractă și glaucom, prognosticul este diferit, dar în general, evoluția bolilor de ochi duc la pierderea vederii care se asociază ulterior cu un grad de dependență a persoanei respective, adică cu un grad de handicap, lucru pe care statul român îl manageriază prin pensii, prin alocații destul de substanțiale care sunt o mare povară socială. De aceea lupta noastră cuprinde și acest aspect, sau mai bine zis, are această finalitate ca pacienții să nu devină dependenți, să îl încarce cât mai puțin bugetul social, pentru că este vorba despre sume foarte, foarte mari.
Deci, investițiile care se fac în oftalmologie reprezintă un procent mic față de sumele care se pot economisi, care nu se mai cheltuie, prin faptul că oamenii nu mai au gradul de handicap. Aici trebuie să înțelegem foarte clar acest lucru. Nu mai punem că în plan personal, calitatea vieții pacientului este un salt formidabil de la nevăzător, sau slab văzător, la un om care să aibă vederea în limite normale și să se descurce în viața de zi cu zi.
Rep.: Ce ar trebui să facem ca să nu ajungem pacienți ai acestei specialități medicale?
V.C.: Cum ne îngrijim ochii ca să nu facem cataractă, sau glaucom? Cataracta nu prea ai cum să scapi, pentru că apare la o vârstă avansată – după 60-70 de ani, dacă sunt cauzele trecerii inexorabile a timpului – și cam toată lumea face. La glaucom, aici depinde ce structură oculară ai. Nu poți să faci nimic pentru a preveni glaucomul. Îți apare, sau nu îți apare. Important este să-l depistezi la timp și să-l tratezi. Celelalte boli oftalmologice care pot fi cuprinse în zeci de mii de pagini ce s-au scris în tratatele de oftalmologie și care covârșesc memoria umană, au cauze diverse și sigur că pot fi prevenite. Ce poate fi prevenit în schimb, din punctul meu de vedere avem un inamic extraordinar, invizibil și cu toate acestea afectează vederea. Acestea sunt ecranele – televizoarele, tablete, smarturi, orice fe de ecrane. De ce? Pentru că emit radiație albastră. Ochiul are capacitatea de a filtra anumite frecvențe, dar radiația albastră într-o anumită măsură traversează mediile oculare și ajung pe retină și creează acolo tulburări și distrugeri tisulare (adică ale țesuturilor) ale retinei în special și boli degenerative care apăreau la 80-90 de ani la pacienții foarte în vârstă, acum apar din ce în ce în ce mai repede, la oamenii care lucrează prin fișa postului, ca să zic așa, cu aceste device-uri. Nu ne ajută prea mult nici ochelarii de protecție, nici tot felul de filtre, nu ne ajută nimic în fața acestui inamic, decât o economisire, adică să fii zgârcit cu vederea. Adică, dacă tot ești obligat să lucrezi la un calculator 8-10 ore la serviciu, să nu continui această tortură a ochilor restul zilei. Să nu mai completezi și cu un televizor, cu un telefon sau altceva. Este însă foarte dificil. Societatea, tehnologic modernă, informatizată, te obligă să faci acest lucru. Nu am fost prevăzuți pentru așa ceva. În design-ul original, Adam și Eva nu erau prevăzuți pentru astfel de solicitări și atunci, nu prea știm ce se face. Sigur, au apărut medicamente, suplimente alimentare care vin și ajută retina, au apărut tot felul de ochelari, au apărut tot felul de lucruri și încercăm să contrabalansăm. Tehnicile chirurgicale nu sunt eficiente în acest moment decât în măsuri reduse. Asta apropo de cauza bolilor oftalmologice, mi se pare cel mai mare inamic la ora actuală și, dacă vedem statisticele bune care se fac în SUA, suntem impresionați milioanele de orbi în jurul vârstei de 60 de ani.
