„TRANSMURGEȘTI”, DRUM PESTE VALEA CÂLNĂULUI

0
768

De acum, Valea Câlnăului va putea fi admirată în toată splendoarea sa. Consiliul Județean Buzău a finalizat recent, modernizarea celor 7 kilometri din DJ 203A, drum ce leagă localitățile Batogu, Murgești și Livada, una dintre cele mai pitorești zone ale județului. Drumul Județean 203A, care leagă municipiul Râmnicu Sărat de comuna Murgești, are aproximativ 15 kilometri lungime și a fost botezat de localnici „TransMurgești”. Modernizarea tronsonului de 7 kilometri a fost realizată din fondurile proprii ale Consiliului Județean Buzău.

Valoarea lucrărilor de reabilitare a celor 7 kilometri de drum județean se ridică la aproape 14 milioane de lei. Șirul investițiilor în infrastructura rutieră nu se oprește însă aici, în viitor urmând a fi modernizate și alte drumuri județene. Consiliul Județean Buzău a demarat recent și procedurile pentru modernizarea tronsonului de Drum Județean 203K, Vintilă Vodă – Plaiul Nucului, proiect ce urmează a fi promovat spre finanțare nerambursabilă cu fonduri europene.  Șoseaua care urmează a fi reabilitată reprezintă unica legătură între localitățile din 3 comune, Lopătari, Mînzălești și Vintilă Vodă, cu Drumul European 85.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

76 + = 85