ARSURILE SOLARE NE POT STRICA VACANȚA

0
475

Este vremea concediilor, iar mulți români aleg să-și petreacă vacanțele în aer liber, la mare sau la munte. Cum orice relaxare în aer liber presupune și expunere la soare, contactul în exces cu radiatiile solare generează arsuri pe piele atunci cand aceasta nu este protejată corespunzător. Arsurile mai severe pot provoca un disconfort greu de suportat.

Când apar arsurile solare, o primă măsură indicată este aplicarea compreselor reci la nivelul zonelor afectate, înfăşurarea într-un prosop ud, îmbibat cu apă rece, precum şi efectuarea duşurilor cu apă rece.

Specialiștii spun că arsurile solare contribuie la accelerarea fenomenului de îmbătrânire a pielii. Mai mult decât atât, în unele cazuri, expunerea exagerată la razele ultraviolete poate  duce chiar la cancer cutanat.

Medicii dermatologi spun că cea mai bună metodă de prevenție este evitarea expunerii la soare, în special în intervalul orar 11.00 – 17.00. Totodată, se recomandă aplicarea unei creme de protecție solară, înainte de expunerea la soare. Persoanele cu pielea deschisă la culoare au nevoie de produse cu factor de protecție solară de cel putin 30 iar cei cu pigmentul pileii mai închis, factorul de protectie al loțiunii poate fi mai mic de 30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 8 =