PREA MULȚI BANI PENTRU CONTRAPERFORMANȚĂ

0
471

CSM Rm. Sărat va reveni, aproape sigur, în Liga a 3-a de fotbal, chiar dacă a pierdut, în urma executării loviturilor de departajare, partida de baraj împotriva constănțenilor de la Gloria Albești, disputată sâmbătă seară, pe Stadionul „Oțelul” din Galați. Chiar dacă oficialii echipei s-au declarat mulțumiți de revenirea în cel de-al treilea eșalon fotbalistic, există destule voci care critică dur prestația formației din Rm Sărat. Fostul primar al orașului, Viorel Holban, consideră că înfrângerea din meciul de baraj este de-a dreptul rușinoasă, în condițiile în care CSM a jucat împotriva unei echipe dintr-o comună cu 3.500 de locuitori, aflată pe locul 3 în liga a 4-a din județul Constanța. Holban spune ca SCM Rm Sărat a demonstrat că dacă îți propui puțin, puțin obții.

Viorel Holban este convins că evoluția dezamăgitoare a echipei de fotbal este cu atât mai greu de înțeles cu cât Primăria i-a alocat fonduri extrem de generoase. El spune că în cele două mandate în care a fost primar, formația râmniceană a promovat de două ori în liga 2-a, cu bugete care nu erau mai mari ca cele alocate acum clubului de fotbal.

CSM Rm. Sărat urmează să ajungă în cel de-al treilea eșalon ca una dintre echipele de pe locul 2 din grupele mini-turneelor de baraj, pe locurile care vor rămâne vacante printre cele 90 pregătite pentru viitoarea ediție de campionat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

18 + = 19