APARATURĂ MEDICALĂ NOUĂ PENTRU CABINETUL DE OFTALMOLOGIE DIN AMBULATORIUL SPITALULUI

0
512

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău au fost aduse 3 aparate medicale,  pentru cabinetul de  Oftalmologie: un ecograf ocular, un biometru (aparat pentru măsurătoare operaţie de cataractă) şi un autorefractometru (aparat pentru măsurarea dioptriilor şi pentru cataractă). Noile dotări au intrat în posesia Spitalului Judeţean, urmând a fi utilizate de către cadrele medicale pentru a asigura pacienţilor un act medical de calitate. Investiţia era extrem de necesară, spune conducerea Spitalului, în condiţiile în care personalul medical folosea, până acum, aparate care erau uzate din punct de vedere medical. Aceste aparate sunt de mare utilitate pentru cabinetul de Oftalmologie, având în vedere numărul mare al solicitărilor venite din partea pacienţilor.

Vineri, 24 iulie 2020, o zi importantă pentru cabinetul de Oftalmologie, deoarece au sosit trei aparate ultraperformante, care vin în sprijinul pacienţilor, din judeţul Buzău, care se confruntă cu probleme oftalmologice. Le aşteptam de foarte mult timp şi iată că în această perioadă dificilă din punct de vedere economic, conducerea spitalului, împreună cu Consiliul Judeţean Buzău, au găsit resursele necesare pentru a ne ajuta, implicit fiind ajutați şi pacienţii din judeţul Buzău, care au probleme oftalmogice. S-au cumpărat un ecograf şi un biometru care sunt într-un singur aparat modern, exterem de fiabil, care diagnostichează cu precizie bolile de ochi şi urgenţele în special, şi pentru calculul măsurilor dioptrice la cristalinele pe care le implantăm la boala numită cataractă. Al treilea aparat este un autorefractometru foarte performant, pe care l-am primit în acelaşi transport, de care suntem foarte mulţumiţi că putem asigura un act medical de calitate pentru pacienţi”, a precizat dr. Cotea Valentin, şeful Secţia Oftalmologie.

Investiţia se ridică la suma de 179862,55 de lei, bani alocaţi de Consiliul Judeţean Buzău. „De la începutul pandemiei, am alocat fonduri importante Spitalului Județean de Urgență Buzău şi vom aloca în continuare pentru a creşte eficiența în lupta împotriva noului coronavirus. Dar, cu toate acestea, apariția acestui virus nu a făcut să dispară celelalte afecțiuni ale oamenilor. Chiar dacă traversăm o perioadă dificilă, cu o presiune uriaşă asupra sistemului medical, continuăm investițiile în infrastructura de sănătate din județul nostru. Pacienții au nevoie, mai mult ca niciodată, să poată fi diagnosticați şi tratați în Buzău. Medicii, prin efort, implicare şi dăruire luptă pentru a vindeca oamenii, încercând în acelaşi timp să diminueze riscul de infectare cu noul coronavirus. Susținem toate aceste eforturi şi încercăm, prin continuarea investițiilor, să le uşurăm munca şi să oferim buzoienilor o nouă şansă şi încrederea de a se trata la Buzău”, a precizat Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău.

Vreau să mulţumesc Consiliului Judeţean Buzău pentru sprijinul pe care îl primim pentru modernizarea şi dotarea spitalului. Este o aparatură medicală modernă, care va îmbunătăţi cu siguranţă calitatea actului medical din unitatea noastră. Toate eforturile noastre sunt în interesul pacienţilor, pentru ca aceştia să beneficieze de servicii medicale de cea mai bună calitate”, a adăugat la rândul său managerul SJU Buzău, ec. Claudiu Damian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 7 =