REGISTRUL ELECTRONIC DE EVIDENȚĂ A ZILIERILOR, DISPONIBIL PRIN APLICAȚIA ”INSPECȚIA MUNCII” A DEVENIT OBLIGATORIU

0
521

 Persoanele care utilizează zilieri pentru diferite activități cu caracter temporar vor fi obligate, începând cu data de 25 iulie 2020, să renunțe la registrele clasice și să înregistreze activitatea prestată de lucrători în registrul electronic. Ordinul semnat de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, privind metodologia de întocmire și transmitere a Registrului electronic de evidență a zilierilor a fost publicat în Monitorul Oficial și stabilește ca instrument de lucru pentru angajatorii care folosesc zilieri în activitatea pe care o desfășoară, aplicația mobilă denumită „Inspectia Muncii”. Aplicația „Inspecția Muncii” este pusă la dispoziție gratuit și este disponibilă, în funcție de sistemul de operare al dispozitivului mobil, prin accesarea aplicațiilor PlayStore sau AppStore. Toate informațiile necesare unui utilizator al aplicației mobile „Inspectia Muncii” se vor putea obține accesând site-ul Inspecției Muncii, https://www.inspectiamuncii.ro/registrul-electronic-de-evidenta-a-zilierilor , unde sunt disponibile Manualul de utilizare, precum și Termenii și Condițiile de utilizare a aplicației.

            „Inspectia Muncii” este o aplicație modernă, ușor de utilizat, care vine în sprijinul angajatorilor și reprezintă singura modalitate legală de înregistrare a activităților prestate de zilieri, fiind atât în avantajul angajatorului, cât și al lucrătorului, ambii beneficiind, astfel, de protecția legii. Pentru înființarea Registrului, beneficiarii de lucrări care apelează la zilieri trebuie să obțină numele de utilizator și parola de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) în a cărui rază teritorială își au sediul, documentele necesare în acest scop putând fi transmise tot prin email. Utilizatorul care obține parola de acces poate să autorizeze mai multe numere de telefon din care să se poată lucra în aplicație. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

76 + = 84