CUMPĂRĂTURILE ON-LINE, O PREFERINȚĂ ÎN CREȘTERE PRINTRE CONSUMATORI

0
559

În plină pandemie de coronavirus, grija pentru sănătate fizică şi mentală a devenit la fel de mare ca cea pentru locul de muncă, iar preferinţa pentru cumpărăturile online se află în creştere, în timp ce intenţiile privind cheltuielile sunt profund afectate de reducerea veniturilor personale. Un sondaj global, referitor la comportamentul consumatorilor, arată că schimbările de comportament ale consumatorilor în 2020, după izbucnirea pandemiei COVID-19, evidenţiază trei tendinţe majore: adaptarea digitală, preocuparea pentru sănătate, respectiv pentru sustenabilitate.

În prezent, la nivel global, 45% dintre consumatori spun că asistenţa medicală este unul dintre primele trei motive pentru a trăi într-un oraş, 69% sunt mai preocupaţi de sănătatea mintală şi bunăstarea persoanei, iar 43% se aşteaptă ca întreprinderile să aibă responsabilitate pentru impactul lor asupra mediului. Deşi cumpărăturile alimentare în magazinul fizic reprezintă în conti­nuare principala alegere, peste o treime dintre consumatori (35%) folosesc instrumentele on-line în acest scop, iar 86% dintre aceştia intenţionează să îşi menţină acest obicei şi după ce mă­su­rile de distanţare fizică sunt eliminate.

Potrivit rezultatelor sondajului, pandemia a evidenţiat avantajele cum­părăturilor on-line şi a modelat într-un timp scurt comportamentele şi obiceiu­rile de consum. Este de aşteptat ca această tendinţă să accelereze şi, implicit, să stimuleze companiile şi comercianţii să îşi reinventeze modul în care îşi desfăşoară activitatea. Înainte de pandemie, în ceea ce priveşte produsele nealimentare, 47% dintre consumatori spuneau că fac cumpărături zilnic sau săptămânal din magazinele fizice, în timp ce telefoanele mobile erau utilizate în acest scop de 30% şi calculatoarele de 28%.

Post pandemie, cumpărăturile on-line pentru produse nealimentare au înregistrat o creştere substanţială, astfel: telefon mobil 45%; calculatorul 41%. În contextul dat, mai mult de jumătate (51%) dintre consumatorii urbani spun că sunt mai preocupaţi de îngrijirea sănătăţii fizice şi a bunăstării mintale şi a dietei ca urmare a COVID-19. Aproape jumătate dintre locuitorii urbani chestionaţi după izbucnirea pandemiei spun că siguranţa (49%) şi asistenţa medicală (45%) sunt la fel de importante pentru calitatea vieţii lor ca locul de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 4 =