NOU DIRECTOR MEDICAL LA SPITALUL JUDEȚEAN BUZĂU

0
781

Noul director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău este Dr. Răzvan Dedu, medic primar Chirurgie Generală, cu competenţă în Chirurgie laparoscopică. Acesta este buzoian, născut în data de 27 octombrie 1981, este căsătorit şi are doi copii. Dr. Răzvan Dedu este absolvent al Colegiului Naţional ,,Mihai Eminescu” Buzău, promoţia 2000, şi absolvent al Facultăţii de Medicină din cadrul Universitatii „Ovidius” Constanța, specializarea Medicină Generală, promoția 2006, în anul 2007 completându-şi studiile cu Masterul în Ştiinţe Chirurgicale.

Începând cu luna noimebrie 2018, el este confirmat ca rezident în specialitatea Chirurgie Generală, prin concurs. Din luna octombrie a anului 2014 este medic specialist Chirurgie Generală, iar colaboraea cu SJU Buzău a început din luna aprilie a anului 2014. Chiar în această lună, a obtinut gradul de medic primar Chirurgie Generală, prin concurs.

Dr. Răzvan Dedu are numeroase participări la cursuri şi atestări profesionale, cum ar fi:

  • Curs „Chirurgia cancerului de cap de pancreas” – Sinaia, 2013 – Congres National;
  • Advanced workshop on rectal cancer- Bucuresti, 2013;
  • Curs „Traumatologie” – Sinaia 2013 – Congres National;
  • UltraSound in Emergency Department Module – ESTES/SRCUT – Sinaia, 2014;
  • MUSEC Course , E-FAST Module – Sinaia, 2014;
  • Advanced workshop on gastric cancer – Bucuresti, 2014;
  • Curs „Chirurgie laparoscopica nivel II – tehnici avansate” – Bucuresti, 2019.

De asemenea, el este membru în Societatea Română de Chirurgie, în Asociația Română de Chirurgie Laparoscopică și alte tehnici intervenționale (ARCE), IASG – International Association of Surgeons and Gastroenterologists, iar din anul 2012, până în prezent, deţine funcţia de trezorier în cadrul Societăţii Române de Chirurgie de Urgentă și Traumatologie – Societatea Hernia Training Center.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

69 + = 79