PESTE 400 DE BURSE VOR FI ACORDATE LUNAR ELEVILOR RÂMNICENI

0
688

418 burse sunt acordate elevilor din școlile din Râmnicu Sărat, în fiecare lună. Dintre acestea, 15 sunt burse pentru performanță, 346 burse de merit și 57 burse de ajutor social. Cuantumul, dar și numărul burselor acordate elevilor de la cursurile cu frecvență din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Râmnicu Sărat au fost aprobate recent de către Consiliul Local Municipal.

Bursa de performanță este în cuantum de 150 lei, bursa de merit, de la 50 la 30 de lei, în funcție de locurile ocupate de elevi la olimpiadele și concursurile școlare naționale la care au participat, iar bursa de ajutor social este în valoare de 40 de lei. Criteriile specifice de acordare a burselor de performanță, de merit, studiu și a celor de ajutor social se stabilesc în consiliile de adminsitrație ale unităților de învățământ, în limitele fondurilor repartizate și în raport cu prezența elevilor la ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 24 = 34