CONSUMATORII DE GAZE ÎȘI POT SCHIMBA FURNIZORUL ȘI DUPĂ DATA DE 1 IULIE

0
628

În contextul în care, începând cu 1 iulie, s-a liberalizat piața gazelor, consumatorii de gaze au fost nevoiți să încheie sau să reîncheie contractele de furnizare gaze – fie cu alți furnizori decât cel care livra gaze, fie cu același. (Re)încheierea contractelor trebuia să aibă loc, obligatoriu, până la 30 iunie (inclusiv). Acest lucru nu înseamnă că nu mai este posibilă schimbarea furnizorului, începând cu 01 iulie, scrie avocatnet.ro. Motivul principal pentru care au trebuit reîncheiate contractele de furnizare era adaptarea lor la o piață liberalizată, unde prețurile se stabilesc în funcție de cerere și ofertă.

Una din caracteristicile unei piețe liberalizate este acordarea pentru consumator a unei opțiuni efective de alegere a furnizorului. Mai exact, consumatorii sunt liberi să iasă din relația contractuală cu cel care le livrează gaze și să încheie un contract cu alt furnizor de gaze. Limitarea dreptului acestuia de a-și schimba furnizorul ar fi contrară scopurilor menționate anterior. Acest drept este garantat de Legea nr. 123/2012, care prevede că un consumator poate să denunțe „unilateral contractul de furnizare, cu notificare transmisă furnizorului de energie electrică cu cel puțin 21 de zile înainte, cu respectarea condițiilor contractuale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

70 + = 73