STAȚIE DE AUTOBUZ MODERNĂ, LA SF. ÎNGERI DIN MUNICIPIUL BUZĂU

0
468

Una dintre cele mai aglomerate stații de autobuz din municipiul Buzău, aflată în zona Bisericii Sfinții Îngeri, se va schimba radical în această toamnă. Pentru ca acest lucru să fie posibil, Primăria Buzău a efectuat un schimb de teren cu parohia Sfinții Îngeri. Potrivit tranzacției, aprobată în ultima ședință a Consiliului Local, municipalitatea a cedat bisericii un teren de 433 de metri pătrați și a primit în schimb 144 de metri pătrați, în spatele lăcașului de cult. Unii consilieri au reclamat că un astfel de schimb nu ar fi echitabil, în consițiile în care Primăria trebuie să achite parohiei și o diferență de aproape 17.000 de euro.

Primarul Constantin Toma susține însă că în zona respectivă, poate cea mai aglomerată din oraș, se impune de urgență construirea unei stații de autobuz de mari dimensiuni. După modernizare, stația de autobuz de pe strada Ostrovului va arăta total schimbată. Acolo Primăria va amenaja un adăpost acoperit total, cu băncuțe și ecrane LCD pe care vor fi afișate anunțuri de interes public, dar și un panou pe care se va anunța timpul rămas până când autobuzul va ajunge în stație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 75 = 79