MUZEUL MUNICIPAL RÂMNICU SĂRAT ȘI-A REDESCHIS PORȚILE

0
191

Muzeul Municipal Râmnicu Sărat și-a redeschis ușile pentru public, iar programul de vizitare este de marți până vineri, în intervalul orar 9.00-15.30, iar sâmbătă și duminică între orele 9.00-13.30. Reprezentanții muzeului recomandă vizitatorilor să respecte circuitele prestabilite de vizitare. Astfel, intrarea în muzeu se realizează pe ușa principală, prin față, iar ieșirea va fi prin ușa de acces către curtea interioară a muzeului. În interiorul muzeului, vizitatorii vor fi îndrumați de către personal.

Vizitarea expozițiilor se va face doar în grupuri de maxim 20 de persoane, însă nu mai mult de trei persoane într-o sală în același timp, excepție făcând familiile cu doi sau mai mulți copii. De asemenea, este obligatorie verificarea temperaturii noncontact a vizitatorilor de către reprezentantul muzeului. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în institutie.

Totodată este obligatorie purtarea măștii pentru publicul vizitator și este obligatorie păstrarea distanțării sociale de aproximativ 2 metri față de alți vizitatori care nu sunt membrii aceleiași familii, și față de personalul muzeului cu care se intră în contact. Utilizarea covorașului cu clor de la intrare și dezinfectarea cu gel puse la dispoziție de către muzeu sunt alte condiții obligatorii.

Conducerea muzeului anunță că vor avea întâietate persoanele care s-au programat telefonic sau prin e-mail. Zona de așteptare pentru vizitatori va fi în curtea interioară a instituției, sau în fața muzeului, la intrarea din strada Primăverii. Timpul de vizitare este de maxim o oră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here