FÂNTÂNI ARTEZIENE, ÎN PARCURILE MUNICIPIULUI BUZĂU

0
1299
Imagine cu caracter ilustrativ

Primăria Buzău va plăti nu mai puțin de 2,2 milioane de lei pentru achiziția și montarea a cinci fântâni arteziene în municipiu. Două dintre fântâni vor fi amenajate în Parcul Crâng iar alte trei, în Parcul Tineretului. Inițiativa primarului Constantin Toma, dezbătută recent în Consiliul Local, a fost însă criticată dur de câțiva consilieri. Aceștia spun că este vorba de risipă a banului public, în condițiile în care în oraș sunt foarte multe alte lucruri de pus la punct. Primarul Constantin Toma consideră, totuși, că amenajarea celor cinci fântâni arteziene va fi pe placul buzoienilor. Totodată, orașul ar deveni mai atractiv pentru turiști.

După aproape un sfert de oră de discuții aprinse, proiectul a fost aprobat cu 21 de voturi. Astfel, parcul Crâng va avea două fântani arteziene ce urmează să fie poziționate simetric față de insula mare a lacului, formând litera”S”. Fiecare fântână va fi dotată cu 10 jeturi verticale care vor atinge o înălțime de 10 metri. De asemenea, în parcul Tineretului vor fi amenajate trei fântâni arteziene. Două dintre ele vor fi poziționate pe partea din dreapta a lacului, în fața amfiteatrului, și una pe partea stângă a lacului. Toate cele cinci fântâni vor fi illuminate cu spoturi de tip LED, care vor putea fi controlate individual pentru a fi realizate jocuri de apă și lumină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

26 + = 34