BUZĂUL ÎNREGISTREAZĂ ÎNCĂ DOUĂ DECESE ÎN RÂNDUL UNOR PACIENȚI CONFIRMAȚI CU COVID-19

0
131

Potrivit Direcției de Sănătate Publică Buzău, în ultimele 24 de ore, în județ au mai fost confirmate 18 cazuri de infectare cu COVID-19.  Dintre noii pacienți testați pozitiv, 6 au fost diagnosticați la laboratoare private. Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 14 și 79 de ani și au fost internați la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, la Spitalul Județean de Urgență Buzău și la Institutul Matei Balș din București. Ancheta epidemiologică este în desfășurare. Totodată au fost înregistrate și două decese ale unor pacienți confirmați cu COVID-19. Este vorba despre o femeie de 59 de ani, internată în Secția ATI a Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, cu mai multe comorbidități: neoplasm de sân, metastaze cerebrale și hepatice și un bărbat de 69 de ani, internat în Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Buzău, cu mai multe comorbidități: regurgitare mitrală și tricuspidiană, anemie moderată, angina pectorală. Județul Buzău înregistrează la acest moment 12 decese, toate victimele coronavirusului de până acum fiind persoane care aveau si alte afecțiuni. Conform autorităților sanitare, numărul total de cazuri pozitive din județul Buzău a ajuns la 494, 269 de persoane fiind declarate vindecate și externate. În prezent, în județul Buzău, se află în carantină un număr de 15 de persoane, iar pentru alte 1090 persoane a fost luată măsura izolării la domiciliu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here