MINISTERUL JUSTIȚIEI TREBUIE SĂ SE DECIDĂ ASUPRA CONSTRUIRII NOII JUDECĂTORII DIN MUNICIPIUL BUZĂU

0
177

În urmă cu 4 ani, Consiliul Județean Buzău a dat în folosință Minsiterului Justiției un teren de aproximativ 4.000 de metri pătrați, din cei aproape 10.000 de mp. cât are terenul fostei maternități de pe Bulevardul Gării, pentru noul sediu al Judecătoriei. Aceasta ar urma să fie construită prin Compania Națională de Investiții, în vecinătatea blocului de locuințe de serviciu pentru medici. Numai că, Ministerul Justiției nu consideră prioritar acest proiect. Dreptul de folosință al terenului de aproape 4.000 de mp. expiră anul viitor. Mai exact, dacă până în primăvara anului 2021, Ministerul Justiției nu se decide asupra construirii noii judecătorii din municipiul Buzău, atunci Consiliul Județean își poate lua înapoi terenul respectiv.

,,Acolo (n.red. terenul fostei maternități de pe Bulevardul Gării) avem aproape un hectar. O parte am dat Ministerului Justiției ca să construiască noua Judecătorie. (…) Inițial le-am dat un teren de la fostul spital Brătianu, dar nu au fost condițiile necesare și astfel nu s-a materializat. (…) Atrag însă atenția, pentru cei interesați! Noi (n.red. Consiliul Județean Buzău) avem o clauză: dacă, până în primăvara anului viitor nu se va materializa – nu contează cine va fi președintele Consiliului Județean- , eu voi lua terenul și voi face parc, sau voi face altceva. Nu pot să las acel teren la infinit, până când se va hotărî nu știu cine să facă respectiva construcție”, a declarat Petre Emanoil Neagu, în exclusivitate În cadrul emisiunii News Express, de la TVSud Est. De 4 ani, Judecătoria Buzău funcționează într-un mall aflat la marginea orașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here