PENSIONARII POT CERE DIN NOU BILETE DE TRATAMENT BALNEAR

0
668

Pensionarii buzoieni pot începe deja să depună cereri la casa de pensii, chiar dacă nu a fost anunțată încă o dată concretă de la care vor începe tratamentele balneare. Tratamentele balneare se vor putea face doar cu respectarea unor măsuri de siguranță în ceea ce privește riscul de infectare cu coronavirus, măsuri ce urmează să fie anunțate de ministrul sănătății.

Casa de Pensii recomandă persoanelor vârstnice să trimită cererile prin poștă sau prin e-mail, ca să se evite aglomerația la sediile caselor de pensii. De asemenea, cererea se poate depune fără copia actului de identitate și a talonului de pensie. Pensionarii și asigurații care au nevoie de tratament balnear pot opta pentru acordarea biletelor doar gratuit sau cu suportarea unei contribuții. Vor primi răspuns numai acele persoane ale căror cereri au fost aprobate.

Odată cu intrarea în starea de urgență, Casa Națională de Pensii Publice prin Casa de Pensii Buzău a decis să nu mai acorde bilete de tratament balnear pensionarilor, iar cei care se aflau deja în stațiuni la momentul declarării stării de urgență au fost nevoiți să își întrerupă sejurul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

30 + = 34